Este stâncoasă de la bgc datând zuy. Florentin, autor la Maestrul de călătorii

Spuneţi-mi ce să fac, vă rog. Poate că nu era un lucru nemaiîntâlnit; Arin era fierar şi proba­ bil că făcuse multe suliţe pentru valorieni. Nu putea să respire; broboane de transpiraţie rece i se adunaseră pe frunte, stoarse parcă din pielea ei întinsă. Poate că cerceii chiar erau din topaz, iar vânzătoarei îi fusese frică să mai insiste asupra adevărului. Mocuța N.

Apoi, mai blajin, bărbatul a adăugat: — Tu eşti un strateg. Kestrel a ridicat din umeri. Tot ce făcuse ea atunci fusese să-i arate ceea ce era deja evident. Faptul că barbarii se bazau excesiv pe cavalerie era destul de limpede, la fel ca şi probabilitatea ca armăsarii să moară de sete în munţii secetoşi din est.

Dintre ei doi, tatăl ei era strategul, căci chiar în acel moment se folosea de cu­ vinte măgulitoare ca să obţină ceea ce dorea. Privirea tatălui ei a căzut pe mâna încordată şi omul şi-a aşezat palma peste ea. Sunt ale imperiului. Luptă pentru el şi îţi vei căpăta independenţa. Nu lupta şi acceptă consecinţele.

Oricum ar fi, trăieşti după legile noastre. Ge­ neralul a ridicat un deget şi a adăugat: Şi nu te plângi. Kestrel a hotărât că nu avea să răspundă nimic. Şi-a tras mâna dintre degetele tatălui ei şi s-a ridicat de la masă. Tânărul fusese vândut, împins, târât încolo şi-ncoace, privit.

Acum avea să fie spălat, tuns şi îmbrăcat. Şi totuşi refuza să renunţe la tot. Kestrel ştia să recunoască forţa atunci când o întâlnea. Acelaşi lucru se putea spune şi despre tatăl ei.

Ochii lui căprui-deschis s-au îngustat, privind-o. Kestrel a ieşit din sufragerie şi a mers de-a lungul aripii de nord a vilei până ce a ajuns la două uşi din fier. A deschis brusc uşile şi a păşit pe dibuite în bezna dinăuntru, căutând o cutie mică din argint şi o lampă cu ulei. Degetele îi erau familiarizate cu ritualul. Nu îi era greu să aprindă lampa pe întuneric. Kestrel putea să şi cânte legată la ochi, dar nu voia să rişte să sară vreo notă.

Nu în acea noapte, nu după ce toată ziua nu făcuse mai nimic altceva decât să umble de colo-colo şi să facă prostii. Instrumentul era unul dintre puţinele obiecte pe care familia ei le adusese din capitală.

Pianul fusese al mamei sale. Kestrel a deschis câteva uşi din sticlă ce dădeau spre gră­ dină. A inspirat aerul nopţii, lăsându-1 să îi inunde plămânii.

Apoi s-a gândit iar la sclav, fără să ştie de ce. Şi-a coborât privirea la mâna trădătoare care se ridicase pentru a capta atenţia adjudecătorului. Kestrel a scuturat din cap. Nu avea să-şi mai lase gândurile să se abată asupra sclavului.

S-a aşezat în faţa şirului de clape negre şi albe ale in­ strumentului, aproape o sută. Nu la acel gen de pregătire se gândise tatăl ei. Generalul se referise la lecţiile ei zilnice cu căpetenia gărzilor.

Ei bine, Kestrel nu voia să se antreneze la Undrele sau la orice altceva credea tatăl ei că ar fi trebuit să înveţe. Degetele ei s-au aşezat pe clape.

Kestrel a apăsat uşor, nu suficient de tare pentru ca ciocănelele dinăuntru să lovească reţeaua de coarde metalice. Apoi a inspirat adânc şi a început să cânte. Trecuseră trei zile, iar stăpâna casei părea să fi uitat că achiziţionase un sclav, adăugând astfel un membru nou co­ lecţiei de patruzeci şi opt de suflete a generalului.

Sclavul nu era sigur că este stâncoasă de la bgc datând zuy fi trebuit să se simtă uşurat. Primele două zile fuseseră o adevărată binecuvântare. Nici nu-şi mai amintea ultima dată când i se permisese să lenevească.

Baia fusese incredibil de fierbinte, şi aburii îl învăluiseră. Clăbucii de săpun erau mai plăcuţi decât orice îi fusese oferit în ultimii ani şi miroseau a amintiri. Parcă îmbrăcase o piele nouă şi, deşi îşi ţinuse teoria voltron a dating casual ţea­ păn în timp ce un alt sclav herrani îi tăia părul şi deşi con­ tinua să-şi ridice mâna ca să îndepărteze şuviţe care nu mai erau acolo, a doua zi descoperise că lipsa părului nu-1 deranja atât de tare.

Putea vedea lumea mai clar. Pentru că nu primise niciun ordin, sclavul hoinărea pe domeniu. Nu îi era permis să intre în casă, dar se mulţumea să o privească de afară.

Ocrul gălbui al zidurilor vilei lucea în lumina soarelui, apoi se stingea. El socotea în minte care încăperi ale casei se întunecau în fiecare parte a zilei. Privea în sus, la portocali, şi câteodată adormea.

Familia Staphylococcaceae, propusă și validată în anul Schleifer et al. Înîn cadrul familiei a fost solicitată includerea unui nou gen Nosocomiicoccus, în care este inclusă o singură specie N. Genul Staphylococcus Specia tip este S. Alături de această specie au mai fost recunoscute următoarele: S. În clasificarea actuală, numărul speciilor de stafilococi este mult mai mare 49 specii și 26 subspeciiconform datelor citate în LPSN List of Prokaryotic names with Standing in Nomenclature [44].

Ceilalţi sclavi se străduiau să-l ignore. La început, oame­ nii îl priveau în feluri ce aduceau ba a ranchiună, ba a con­ fuzie, ba a dor. Lui nici că-i păsa. De îndată ce a fost condus spre locuinţa sclavilor, aflată într-o clădire care arăta aproape la fel ca şi grajdurile, a înţeles rapid care era ierarhia în rân­ dul herranilor generalului.

El era ultimul dintre ei. Răspundea doar la întrebările directe, însă în mare parte nu făcea decât să asculte. Domeniul era mare, mai ales că încă făcea parte din oraş. Sclavul se simţea noro­ cos că avea atâtea ore la dispoziţie este stâncoasă de la bgc datând zuy să-l studieze.

Şedea pe o colină de pe lângă livadă, la o înălţime ce-i permitea să-l vadă pe intendent venind cu paşi mari către el dinspre vilă cu mult înainte ca valorianul să ajungă acolo. Asta l-a mulţumit nespus pe sclav. I se confirma astfel bă­ nuiala că proprietatea generalului nu ar fi fost atât de uşor de apărat dacă era atacată din direcţia potrivită. Domeniul îi fusese probabil dat generalului pentru că era cel mai mare şi mai frumos din oraş şi ideal pentru a găzdui o gardă per­ sonală şi cai, dar pantele acoperite de pomi care înconjurau casa s-ar fi putut dovedi avantajoase pentru o forţă duş­ mană.

Ej r valorienii nu ştiau ce înseamnă să fii ata­ cat în propriul cămin. Sclavul şi-a înăbuşit gândurile, căci ameninţau să-i aducă trecutul la suprafaţă, aşa că şi-a forţat mintea să fie asemeni pământului îngheţat: greu de pătruns şi pustie. S-a concentrat asupra intendentului care suia cu greu dealul. Bărbatul era unul dintre puţinii servitori valorieni, la fel ca şi menajera, ale căror posturi erau prea importante ca să le fie încredinţate unor herrani. Sclavul presupunea că in­ tendentul era frumos plătit.

Cu siguranţă omul era îmbrăcat bine, în veşmintele ţesute cu aur preferate de valorieni. Părul blond şi rar al bărbatului flutura în vânt. Pe când se apropia, sclavul l-a auzit pe intendent bombănind în valoriană şi a ştiut că el era ţinta iritării celuilalt. Aici erai, nevrednicule! Sclavul şi-a amintit numele omului - Harman - dar nu l-a rostit. Nu a spus nimic, ci doar l-a lăsat pe intendent să-şi ri­ sipească furia.

Accentul bărbatului era rizibil, gramatica - încă şi mai rea. Singurul lui talent era un vocabular bogat în insulte. Harman a făcut un semn cu mâna, indicând că sclavul trebuia să-l urmeze.

Acesta şi-a dat repede seama că era condus spre fierărie. O fată herrani aştepta afară. Sclavul a recunoscut-o, deşi nu o văzuse decât în timpul meselor şi noaptea. Numele ei era Lirah şi muncea în casă. Era drăguţă; mai mică decât el şi probabil prea tânără ca să-şi amintească războiul.

este stâncoasă de la bgc datând zuy

Harman a început să vorbească în valoriană cu este stâncoasă de la bgc datând zuy. Sclavul a încercat să fie răbdător pe când Lirah traducea. De obicei, gărzile generalului se îngrijesc singure de repararea armelor, şi un fierar valorian este adus din oraş în mod regulat ca să facă altele noi.

Sclavul a dat din cap. Erau motive bune pentru care valorienii pregăteau prea puţini herrani ca să le fie fierari. Nu trebuia decât să priveşti în jur ca să-ţi dai seama. Oricine putea vedea uneltele grele şi să ghicească forţa de care era nevoie ca să le mânuieşti. Harman a interpretat liniştea ce a urmat ca pe o invitaţie de a vorbi din nou. Lirah a tradus: — Azi vei face potcoave.

Era prea uşor. Lirah i-a zâmbit înţelegător. Când a vorbit iar, fata i s-a adresat pe tonul ei normal, nu acela preţios pe care-1 folosea ca să repete cuvintele lui Harman. Trebuie să faci cât poţi de multe până la apus. Ştii să şi potcoveşti? Lirah părea să regrete că sclavul dăduse acel răspuns, pen­ tru binele lui. I-a tradus intendentului, iar Harman a replicat: — Atunci, asta va face mâine.

Fiecare cal din grajd tre­ buie potcovit. Harman a pufnit. Vom vedea cum se înţelege animalul ăsta cu celelalte. Scla­ vului îi venise dintotdeauna greu să creadă că lucrurile stă­ tuseră altfel în trecut. Cumva, acel cuvânt se referea la el. Pentru sclav, des­ coperirea era veche de zece ani, dar părea la fel de şocantă de fiecare dată. Repetarea ar fi trebuit să-i diminueze din efect.

Dar el simţea de fiecare dată o durere acută în faţa surprizei, o durere ce provenea din furia pe care şi-o înăbuşea. Expresia plăcută, îndelung exersată, de pe chipul lui Lirah rămăsese neschimbată. Fata a arătat spre coşul cu cărbuni, spre surcele şi spre grămezile de fier nou şi vechi. Intenden­ tul a aşezat o cutie de chibrituri pe nicovală. Apoi Harman şi Lirah s-au întors şi au plecat. Sclavul a privit în jur, în fierărie, şi a încercat să hotărască dacă merita să treacă testul sau nu.

A oftat şi a aprins focul. Vacanţa se terminase. Grăjdarul îl avertizase că unele din­ tre animale erau periculoase, în special armăsarii generalu­ lui, dar el nu a avut probleme. S-a asigurat însă că munca avea să-i ocupe întreaga zi. Toto­ dată, grajdurile erau un loc numai bun ca să auzi ultimele noutăţi - sau ar fi fost, dacă venea vreun soldat să se ocupe de vreun cal. Sau dacă fata venea. Lady Kestrel avu­ sese ochi buni, zisese Harman în silă şi îi dăduse sclavului mai multe arme ca să le repare, ca şi câteva comenzi să facă altele noi.

Pentru sclavi se dădea stingerea, dar valorienii cei ne­ liniştiţi nu aveau încă somn. Ei erau antrenaţi să reziste cu foarte puţină odihnă şi nu dormeau decât vreo şase ore pe noapte - sau chiar mai puţin, dacă era nevoie. Era unul din­ tre lucrurile care-i ajutase să câştige războiul. Sclavul era primul care se întindea pe aşternutul lui de paie. Obosit, închidea ochii. Se întreba adesea dacă acele două zile de leneveală aveau să se arate cu ghinion, căci îi îngăduiseră să uite cine era.

Timpul juca feste minţii lui. Uneori, când era cât pe ce să adoarmă, i se părea că aude muzică. Şi domeniul era în mare parte liniştit şi răzbătut doar de sunete slabe: scrâşnetul unei sape în gră­ dină, bufnetul slab al copitelor venind dinspre padocul aşe­ zat departe de casă, suflarea copacilor.

De obicei, lui Kestrel îi plăcea felul în care spaţiul vast şi liniştea îi făceau simţurile mult mai alerte. Se izo­ lase împreună cu muzica ei, dar îşi dăduse seama că încerca să cânte doar piese dificile ale căror note se îngrămădeau unele într-altele, facându-i degetele să alerge pe clape. Se­ siunile de cântat o extenuau. De-abia simţea amorţeala în câteva locuri - încheieturile mâinilor, şale - dar când nu cânta la pian, Kestrel nu mai putea ignora durerile.

Totuşi, la apus, după ore întregi în care se simţise sufocată - nu, mai degrabă ca şi cum s-ar fi ascuns în pro­ pria casă - storcea din nou muzica de cele mai solicitante elemente ale ei. Kestrel l-a deschis nerăb­ dătoare, bucuroasă de ceva care să-i schimbe gândurile. Cu scrisul ei obişnuit, cu înflorituri, şi propoziţii scurte şi înflă­ cărate, Jess întreba de ce Kestrel se ascundea de ea. Nu voia să-i facă azi o vizită? Jess avea nevoie de sfatul lui Kestrel privind veşmintele pe care să le poarte la picnicul organizat de Lady Faris.

Jess adăugase un post-scriptum: o propoziţie scrisă mai mărunt, cu litere înghesuite şi mâzgălite la repe­ zeală, ceea ce arăta că fata nu se putuse abţine să nu facă o aluzie evidentă, fiind în acelaşi timp îngrijorată că o putea deranja pe Kestrel: Apropo, fratele meu a întrebat de tine.

Kestrel s-a întins după cizmele ei de călărie. Pe când trecea dintr-o cameră în alta a apartamentului ei, Kestrel a zărit pentru o clipă, pe fereastră, coliba cu acoperiş de paie de lângă grădină. S-a oprit, bătându-şi de pulpă cizmele pe care le ţinea în mână. Coliba nu se afla foarte departe de locuinţa sclavilor, care se vedea tocmai în marginea ferestrei. S-a simţit uşor stânjenită. Kestrel şi-a luat privirea de la locuinţa sclavilor şi s-a concentrat asupra colibei lui Enai.

Nu-şi mai vizitase bătrâna doică de câteva zile. Nici nu era de mirare că o tul­ bura să vadă căsuţa mică şi drăguţă pe care Kestrel ceruse să fie ridicată pentru femeia care o crescuse. Ei bine, avea să o viziteze martini dating Enai în drum spre grajduri. Harman a încolţit-o la uşa salonului. Harman a pocnit din degete spre un bărbat herrani mai în vârstă, care freca pode­ lele. Ăsta o să fie suficient. Kestrel a oftat uşor.

Sclavii nu erau învăţaţi să călărească. Ori ştiau de di­ nainte de război, ori nu învăţau niciodată. Generalul s-ar lipsi bucuros de doi cai pentru caleaşcă, doar ca să se asigure că sunteţi însoţită. Kestrel a dat uşor din cap şi s-a întors să plece. Nu aţi dat niciun ordin cu privire la ce ar trebui să facă.

Aveţi alte lucruri mai importante de făcut. Totuşi, eram destul de sigur că nu aţi este stâncoasă de la bgc datând zuy să-l lăsaţi să lene­ vească, aşa că l-am trimis la fierărie şi să potcovească armă­ sarii. S-a descurcat mulţumitor. Complimentele mele, Lady Kestrel. Aţi arătat că ştiţi cum să alegeţi mărfuri herrani. Ea s-a uitat la bărbat. Harman a adăugat, pe un ton defensiv: — L-am trimis la fierărie doar pentru că i se potriveşte. Kestrel şi-a ridicat privirea de unde stătea, pe un divan scund, acoperit de rochii.

Când a deschis-o, n-a zărit decât copacii. Din această parte a casei nu se mai vedea nimic care să o tulbure. Fă cu el ce crezi de cuviinţă. Kestrel a păşit afară, urmată tăcut de însoţitor. A mers direct la grajduri. Bătrânul grăjdar herrani se afla acolo, ca întotdeauna. Kestrel s-a dus să mângâie botul unuia dintre cai, un animal masiv, crescut ca să lupte pe câmpul pe bătălie şi ales pentru ea de general.

Uploaded by

Când a auzit paşi în spatele ei, sunetul unei persoane noi intrând în grajd, Kestrel s-a întors. Doi soldaţi s-au îndrep­ tat spre grăjdar şi i-au ordonat să le înşeueze caii. Kestrel s-a uitat în spatele celor doi bărbaţi şi l-a văzut pe bătrânul herrani pe care Harman i-1 alesese drept escortă aşteptând răbdător lângă uşă. Kestrel nu avea chef să piardă timpul ca să afle dacă omul putea să călărească sau nu.

Ea voia să plece pe dată. Când ajungeau la casa lui Jess, avea să-l trimită pe sclav la bucătă­ rie ca să nu-1 mai vadă la chip până când se întorceau acasă. Soldaţii nu au spus nimic, dar erau în mod evident iritaţi.

Lui Kestrel nu-i păsa. Trebuia să plece, şi cu cât pornea mai repede, cu atât mai bine. Kestrel a clipit. O fată cu părul negru, sclava lui Jess, lega o cingătoare în jurul taliei stăpânei sale, aşezând fusta înflo­ rată astfel încât să pice ca un clopot pe şolduri.

Jess a smuls cingătoarea din mâinile sclavei şi a aruncat-o pe grămada de mătăsuri de lângă Kestrel. Nu-ţi place deloc, aşa e? Fustele roz au aterizat în poala lui Kestrel. Jess rămăsese în picioare, doar în combinezon. Picnicul lui Lady Faris este evenimentul verii. Nu poţi să arăţi altfel decât uimitor. Fratele lui Jess i-a zâmbit lui Kestrel, care i-a zâmbit la rândul ei lui De ce se datorează online atât de popular, dar strâmb, arătând că ştia că flirtul exagerat era la modă printre tinerii valorieni şi că nu avea de gând să-l ia în serios.

Mai ştia şi că şedinţa de parada modei şi complimentele neprimejdioase este stâncoasă de la bgc datând zuy lui Ronan fuse­ seră motivul pentru care venise, sperând că mintea avea să-i fie prea ocupată ca să se gândească la altceva. Ronan a traversat camera, a împins rochiile de pe divan pe podea şi s-a aşezat lângă Kestrel. Sâcâită, sclava cu părul negru s-a aplecat să culeagă de jos materialele delicate. Kestrel a simţit un impuls brusc de a spune o răutate, dar nu era sigură cui i s-ar fi adresat.

Apoi acordurile muzicale ce răzbăteau dinspre coridor au oprit-o din a-i pune pe toţi cei prezenţi, inclusiv pe ea însăşi, într-o situaţie jenantă. Ronan şi-a sprijinit capul blond de lemnul sculptat ce mărginea divanul. S-a rezemat leneş de spătarul moale al canapelei, şi-a întins picioarele încălţate cu cizme şi s-a uitat la Kestrel.

Ştiu că e una dintre preferatele tale. Kestrel a ascultat. Notele erau atinse cu grijă, dar aveau un ritm straniu. Fata s-a crispat recunoscând apropierea unui pasaj dificil şi nu s-a mirat deloc auzind cum omul a greşit notele. Fratele şi sora au schimbat o privire. Părinţii noştri sunt acasă. Ronan şi-a aşezat mâna deasupra mâinii ei.

O să ştie. Kestrel şi-a retras mâna. Fără a fi deranjat de refuz, el s-a întins spre o panglică rătăcită, aflată între ei doi, şi a început să se joace cu bucata de material, învârtind-o în jurul dege­ telor lui albe. Toată lumea vorbeşte. Duelurile fuseseră interzise de împărat, dar erau un obi­ cei prea adânc înrădăcinat ca să fie uşor de eliminat. De obicei, întâmplările de acest gen erau trecute cu vederea de autorităţi atâta timp cât nu-şi pierdea nimeni viaţa, şi chiar şi atunci singura pedeapsă nu era decât o amendă usturătoare.

Jess a inspirat, gata să-şi toarne bârfa, dar Ronan a ridicat un deget înfăşurat în panglică şi l-a îndreptat spre Kestrel. Explică mis­ terul care te-a costat cincizeci de chei. Kestrel se hotărâse să inventeze un motiv raţional care nu avea nicio legătură cu decizia ei de a cumpăra sclavul. Şi totuşi, de ce îl cumpărase? Probabil că din milă. Se lă­ sase condusă de o sentiment straniu de simpatie. Sau oare şi-l dorise din pura şi infama dprinţă de a-1 stăpâni?

Tata are o gardă per­ sonală. Aveam nevoie de cineva care să se îngrijească de arme. Sclavul era perfect în gospodăria lui Kestrel. Ronan a ridicat sprâncenele. Kestrel este stâncoasă de la bgc datând zuy să încheie conversaţia cu orice preţ.

Sunt suficient de bogată. A atins mâneca lui Ronan. Şi cât a costat asta? Ronan, a cărui cămaşă iscusit brodată costase pesemne la fel de mult ca şi sclavul, a dat de înţeles că pricepuse aluzia. Cred că am făcut un târg bun.

Kestrel prefera să creadă că era vorba de al doilea motiv. Voia ca ea însăşi şi toţi ceilalţi să uite de sclav. Kestrel s-a ridicat, mulţumită să găsească o scuză pentru a-şi părăsi locul de pe divan, a traversat camera şi a ridicat o rochie a cărei mânecă ieşea dintr-un dulap deschis. A ţinut rochia în mâini, privind nuanţa extrem de deschisă de lilia­ chiu.

Kestrel şi-a trecut degetele pe sub mânecă şi a lăsat-o apoi să cadă, admirând lucirea argintie a materialului. Jess deschisese ochii larg. Ronan a început să râdă şi Kestrel şi-a dat seama că el credea că glumise.

Cu­ loarea e atât de demodată. E practic cenuşie! Kestrel i-a aruncat lui Jess o privire surprinsă, dar în locul chipului celeilalte, nu a zărit decât amintirea ochilor frumoşi şi plini de amărăciune ai sclavului.

1.james Rollins - Furtuna De Nisip [v.1.0]

Ţinând încă metalul cu cleştele, a folosit un ciocan ca să bată fierul, facându-1 plat şi neted. Repede, înainte ca metalul să apuce să se răcească, a pus bu­ cata de fier pe cornul nicovalei şi a lovit-o până ce s-a îndoit pe jumătate. Făcând aceasta, îşi aducea aminte că şi el tre­ buia să stea îndoit. Trebuia ca acolo, în casa generalului, să ia forma pe care i-o cereau alţii ori altfel nu ar fi putut obţine niciodată ceea ce-şi dorea. Când a terminat, a aşezat potcoavele într-o ladă de lemn.

S-a uitat îndelung la ultima piesă, trecându-şi un deget peste şirul de găuri unde aveau să intre caielele în copita calului. Dar de îndată ce era fixată pe copita unui cal, nu se mai vedea. Sclavul a dus potcoavele la grajd. Fata se afla acolo şi-şi făcea de lucru cu unul dintre caii de luptă.

Kestrel se dating marin sese cu trăsura, dar părea că are de gând să călărească; purta cizme. Sclavul a rămas la distanţă, aşezând potcoavele lângă harnaşament. Dar ea s-a apropiat, ducând calul de căpăstru. Te rog, verifică.

Fu­ sese o minciună, o prefăcătorie ce voia a-i face cuvintele să nu sune ca un ordin. Cara dating tupperware era ca un strat proaspăt de vopsea pe clădirea închisorii. Sclavului nu-i plăcea să audă vocea fetei, căci Kestrel îi vor­ este stâncoasă de la bgc datând zuy prea bine limba. Suna aproape ca limba ei maternă şi asta îl supăra.

S-a concentrat asupra singurului cuvânt valorian. Ca o lance. Nimeni - în special ea sau generalul - nu trebuia să afle că înţelegea valoriana. Fata era prea ocupată să mângâie gâtul armăsarului. Calul s-a sprijinit de tânără ca o pisică uriaşă.

El i-a aruncat o privire. Pe chipul ei se citea o undă de melancolie. Sclavul a ridi­ cat dintr-un umăr şi a răspuns într-un fel ce nu arăta defel că ar fi băgat de seamă că ea împărtăşise ceva ce părea un secret. Kestrel şi-a luat privirea de la cal şi s-a uitat direct la el. Sau a accentului ei per­ fect. Mai târziu, el avea să-şi spună că probabil fusese sigur că fata avea să-i dea alt nume, aşa cum obişnuiau să facă uneori valorienii cu sclavii lor, iar dacă se întâmpla asta, atunci cu siguranţă el urma să facă sau să spună o prostie şi apoi toate planurile lui aveau să se ducă pe apa sâmbetei.

Dar, sincer, sclavul habar nu avea de ce răspunsese aşa. Ăsta nu-i numele meu adevărat. Pe mine mă cheamă Arin. Din ziua licitaţiei, Kestrel se simţea urmărită. Fata avea grijă să participe la antrenamentele cu Rax, căpitanul gărzi­ lor tatălui ei. Nu că Rax s-ar fi supărat dacă ea nu venea în sala de an­ trenament de lângă barăcile gărzilor.

Pe când era mică şi hotărâtă să arate de ce era în stare, Rax fusese, în felul lui, blând. Nu făcea decât să remarce că fata nu avea pic de talent la lupte. Zâmbea la eforturile ei şi avea grijă să se descurce cu fiecare armă folosită de un soldat.

Dar pe măsură ce trecuseră anii, şi răbdarea lui se tocise. Kestrel devenise din ce în ce mai nepăsătoare. Lăsa garda jos în timpul apărării, ochii ei erau permanent visători, chiar şi când Rax ţipa la ea. Lăsa săgeţile să zboare libere, ţinându-şi capul înclinat ca şi cum ar fi ascultat ceva ce Rax nu putea auzi. Kestrel îşi amintea de bănuielile lui tot mai mari, de aver­ tismentele de a înceta să-şi mai protejeze mâinile.

Fata a căzut în genunchi. A simţit cum sângele i se scurge din obraji de durere şi de teamă, şi ştia că n-ar fi trebuit să plângă, n-ar fi trebuit este stâncoasă de la bgc datând zuy strângă la piept dege­ tele, n-ar fi trebuit să se ghemuiască toată, ferindu-şi mâi­ nile de un alt atac.

N-ar fi trebuit să-i confirme lui Rax ceea ce omul ştia deja. Rax a mers atunci la general şi i-a spus că dacă îşi dorea un muzician, putea cumpăra unul de la piaţă. Tatăl lui Kestrel i-a interzis atunci să mai cânte la pian, însă unul dintre pu­ ţinele ei talente militare includea rezistenţa la lipsa de somn. Fata era un adversar redutabil al generalului din acest punct de vedere.

Aşa că atunci când mâna i s-a mai dezumflat şi Enai i-a scos scândurica ce-i ţinea strâns degetele, Kestrel a început să cânte la pian în timpul nopţii, în cele din urmă, a fost prinsă. Genera­ lul a ignorat rugăminţile fierbinţi ale fetei. Ar fi putut dis­ truge uşor pianul. Instrumentul era prea mare, iar Kestrel prea mică pentru a sta în calea ciomagului. Dacă fata ar fi blocat clapele, tatăl ei ar fi spart carcasa, ar fi zdrobit ciocă­ nelele şi ar fi rupt coardele.

Şi mama te-ar fi urât. Nu tonul ei jalnic, nici lacrimile ce păleau în faţa hoho­ telor de plâns pe care le auzise de la bărbaţi şi femei în toată firea îl făcuseră pe general să dea drumul ciomagului.

Omul şi-a trecut o mână prin părul grizonant, apoi peste faţă, ca şi cum ar fi putut şterge plictiseala ce i se citea pe chip. Kestrel voia să-i răspundă, dar s-a trezit privind picturile de pe pereţi, deşi le cunoştea foarte bine.

Picturile erau valoriene, la fel ca şi această clădire. Pletele blonde, roşcate, chiar şi castanii fluturau pe capetele tinerilor ca nişte flamuri în timp ce săltau deasupra coarnelor taurilor, îşi sprijineau palmele pe spinările bestiilor şi aterizau de partea cealaltă a picioarelor din spate.

Scena descria un ritual de maturizare şi, înainte ca aceeaşi lege ce interzisese duelul să-i pună şi lui capăt, fusese un obicei pe care toţii valorienii care împlineau paisprezece ani trebuiau să-l îndeplinească. Şi Kestrel sărise peste taur. Fata îşi amintea bine acea zi. Tatăl ei fusese tare mândru de ea. Kestrel se întreba dacă sclavul - Arin - văzuse picturile şi ce părere avea despre ele.

Rax a oftat. La asta te pricepi deja. Fata şi-a alungat gândurile de la sclav.

Hai să exersăm undrelele. Rax nu a adăugat că făcuseră deja asta în fiecare zi, în ultima vreme. Undrelele erau singura tehnică pe care căpi­ tanul suporta să o vadă pe fată încercând-o. Fiecare cuţit bont, de antrenament, îi încăpea uşor în palmă. Undrelele erau sin­ gurele arme despre care uita că sunt arme. Rax a blocat alene primul cuţit care a ţâşnit dintre dege­ tele ei în partea cealaltă a camerei.

Tăişul lui Rax a respins lama ei în aer. Dar Kestrel mai avea arme şi, când venea vorba de lupta corp la corp, aşa cum se asigura Rax mereu să fie, Kestrel era chiar în stare este stâncoasă de la bgc datând zuy învingă pe căpitan.

Kestrel s-a îndreptat şontâc-şontâc spre casa lui Enai. Editura Ceres, Bucureşti. Igimi S. Staphylococcus Răducănescu H.

Bacteriologie schleiferi subsp. Răpuntean Gh. Bacteriologie Bacteriol. Academic Pres Cluj-Napoca, p. Kawamura Y. Schleifer K. In: De Vos P. Distribution of Staphylococcus species Jones D. Bacteriology, second edition, vol.

Kloos W. Taponen S. Dating online quora Review of Microbiology, vol. Annual Reviews, Inc. Staphylococcus aureus? Thorberg B. Bovine subclinical mastitis caused by S. Staphylococcus hominis subsp. Dairy Sci. Tortora G. Microbiology - from human blood cultures. An Introduction. Publisher: Benjamin Cummings Kobayashi S. Staphylococcus aureus Tuchscherr P.

Capsule-Negative doi Staphylococcus aureus Induced Chronic Experimental Mastitis in Koudihi B. Cell Mice. Vadyvaloo V. Molecular genetics of molecular detection of ahesine genes in Staphylococcus aureus Staphylococcus epidermidis biofilms on indwelling medical associated to dental caries.

Lacey R. Dwarf-colony variants of Von Eiff C. Coagulase- Staphylococcus aureus resistant to aminoglicoside antibiotics and negative staphylococci. Pathogen have major role in nosocomial to a fatty acid.

Postgrad Med. Lipinska U. Wang N. Paton- intermedius infection: Case report and Literature rewiev. Valentine leukocidin does play role in early stage of Dis. Staphylococcus aureus skin infection: a rabbit model. PloS One, Weese J. Staphylococcus aureus and Staphylococcus pseudintermedius in Mack D. Association of biofilms production of coagulase-negative Familia grupează din multe genuri, cu un grad înalt de eterogenitate: Micrococcus, Kocuria, Enteractinococcus, Arthrobacter, Renibacterium, Rothia etc.

Stackebrandt et al. Genul Micrococcus Au fost descrise un număr de 17 specii, dintre care o importanță deosebită o prezintă Micrococcus luteus denumire anterioară Micrococcus lysodeikticus. Micrococii dating sider pentru unge o largă răspândire în natură, unde duc o viaţă saprofită sol, aer, apă, plante ca și pe pielea omului şi animalelor Buma et al.

Gazdele sunt oamenii, mamiferele și unele animale marine pești, rechini, creveți [24], păsări cum sunt egretele Ardea ibis Fasina et al. Se izolează frecvent din diferite materiale: sol, praf, apă, aer, alimente carne și produse lactateca parte a florei normale a pielii la mamifere, regiunea oro-faringiană, dar și din probe patologice Răpuntean et al.

Există și tulpini care s-au adaptat la frig M. Specii izolate în anii mai recenți: M. Micrococii sunt sensibili la căldură umedă oC pentru cel puţin 15 minute şi căldură uscată oC pentru cel puţin 1 oră. Sunt distruși de hipocloritul de sodiu, etanol, glutaraldehidă, formaldehidă, produse iodate Răpuntean et al. Sunt sensibili la rifampicină, gentamicină, vancomicină, penicilină, gentamicină, clindamicină şi rezistenţi la eritromicină și lincomicină Liebl et al.

Sunt germeni imobili, nesporulați, aerobi Răpuntean et al. În structura peretelui celular nu se găsește glicină comparativ cu stafilococii care conțin această substanță legată de pepdidoglican. Datorită acestei proprietăți micrococii nu sunt sensibili la Lysostaphin, pe când stafilococii sunt foarte sensibili Geary et Stevens, Micrococii se cultivă pe medii uzuale de cultură, agar cu sânge, în condiţii aerobe. În mediile lichide produc turbiditate accentuată și depozit ușor omogenizabil, uneori gălbui la tulpinile pigmentate.

Cresc bine în medii cu puțină apă sau concentrații mari de sare, la 37oC și pe mediul Simmon's Răducănescu et al. Pentru diferenţiere de alţi coci, se efectuează o serie de teste. Micrococii sunt coagulazo-negativi, catalază şi oxidază pozitivi, testul O-F glucoză de tip oxidativ, hemoliză variabili, sensibili la bacitracină şi rezistenţi la furazolidon și lysostaphin von Rheinbaben et al.

Patogenitate și infecția naturală. Rolul patogen al micrococilor este nesemnificativ, dar trebuie cunoscuţi pentru a evita confuziile mai ales cu stafilococii. Se pot comporta ca germeni oportunişti, la indivizii imunocompromişi producând endocardită Miltiadous et al. La adulți și copii au fost descrise cazuri ce au evoluat cu bacteriemie von Eiff et al.

Izolări au fost raportate și de la specii de mamifere, ca și diverse viețuitoare acvatice unii pești, rechini, crustacee, creveți Bannerman et Peacock, ; [24].

La bivoli se raportează izolarea din cazuri de mamite, obișnuit alături de alți germeni Baloch et al. Deoarece micrococii prezintă multe asemănări cu stafilococii se va avea în vedere diferențierea de aceștia. Micrococii sunt oxidază pozitivi, rezistenți la furazolidon și lysostaphin Baker, ; [24]; [25].

Baker J. Comparison of various methods for Liu X. Micrococcus flavus sp. Baloch H. Magee J. Micrococcus and Stomatococcus spp.

Miltiadous G. Înjurând, îşi scutură mâna. Ridică staţia radio. Nu cred… Lumina din artefactul de fier pâlpâi şi mai intens.

Harry căzu pe spate. Fierul curgea de pe suprafaţa este stâncoasă de la bgc datând zuy, topindu-se ca şi cum ar fi fost expus unui val de ploaie acidă. Nu era singurul care băgase de seamă această schimbare. Auzi un zbierăt în staţia radio din mână: — Harry, ieşi de-acolo! Nu mai zăbovi. Se răsuci în loc, însă era prea târziu. Vitrina explodă. Suliţe ascuţite 42 de sticlă ascuţite îi străpunseră partea stângă. Un ciob zimţat îi secţiona complet obrazul.

Buzele i se ţuguiară într-un ţipăt, care n-avea să fie auzit vreodată. Următoarea explozie îl smulse pe Harry de la sol şi-i aruncă corpul în partea cealaltă a galeriei. Însă numai oasele cuprinse de flăcări loviră grilajul de siguranţă, topindu-se la rândul lor pe gratiile de oţel.

Safia Al-Maaz se trezi speriată de moarte. Sirenele răsunau din toate direcţiile. Lumini roşii 43 intermitente jucau pe pereţii dormitorului. Teroarea o cuprinse ca într-o menghină. Nu putea să respire; broboane de transpiraţie rece i se adunaseră pe frunte, stoarse parcă din pielea ei întinsă.

Îşi ţinea degetele încleştate pe cearşafurile trase până la gât. Fără măcar să clipească, se simţi prinsă ca în capcană între trecut şi prezent. Sirene urlând, explozii răsunând la distanţă… şi tot mai aproape, ţipete ale celor răniţi, ale celor pe moarte, propria voce adăugându-se corului de durere şi şoc… Sirenele şi megafoanele vuiau pe străzile din apropierea apartamentului ei.

Toată lumea înapoi! Vocile celor din echipajele de intervenţie o făcură să-şi lipească spatele de pat, revenind înapoi în prezent. Se afla la Londra, nu la Tel Aviv.

O respiraţie lungă şi înăbuşită o salvă. Ochii i se umplură de lacrimi. Le şterse cu degetele tremurânde. Atac de panică.

Rămase învelită şi inspiră adânc. Încă simţea nevoia să plângă. Făcu exerciţiile de respiraţie şi de calmare pe care le învăţase de la terapeut. Pielea i se încălzi uşor. Este stâncoasă de la bgc datând zuy pat ateriză ceva greu. Un sunet uşor însoţi căzătura. Ca o balama neunsă.

Îşi scoase o mână de sub pătură şi fu întâmpinată de un tors abia perceptibil de bun venit. Cu siguranţă sirenele îl făcură să renunţe la a mai bântui prin apartament ca în fiecare noapte. Continuă să toarcă satisfăcut în poala Safiei. Acest lucra, mai mult decât exerciţiile de respiraţie, îi relaxă muşchii umerilor.

Abia atunci observă cu adevărat că din precauţie îşi băgase capul între umeri, ca şi cum s-ar fi temut de suflul unei explozii care n-avea să vină niciodată. Se forţă să stea dreaptă, întinzându-şi gâtul.

Sirenele şi agitaţia continuau la 47 jumătate de cvartal distanţă de clădire. Trebuia să se ridice în picioare, să afle ce se întâmpla. Simţea nevoia să se mişte. Panica se transformase în energie nervoasă. Îşi mişcă picioarele, lăsându-l pe Billie să alunece pe pilotă.

Torsul încetă pentru moment, după care reîncepu când îi fu clar că n-avea să fie scos afară. Billie se născuse pe străzile Londrei, o pisică vagaboandă, un ghemotoc sălbatic de blană încâlcită şi salivă. Safia găsise pisoiul zăcând plin de sânge pe trotuar, în faţa intrării în clădire, cu un picior rupt, acoperit cu păcură, lovit de o maşină. Încercase să-l ajute, iar el o 48 muşcase de degetul mare de la mână. Prietenii îi spuseseră să ducă pisoiul la un adăpost de animale, însă Safia ştia că un asemenea loc nu era cu nimic mai bun decât un orfelinat.

Aşa că îl băgase într-o faţă de pernă şi-l dusese la o clinică veterinară locală. I-ar fi fost uşor să-l lase de izbelişte în noaptea aceea, însă şi ea fusese cândva la fel de abandonată şi de singură ca şi pisoiul acesta.

Cineva o adunase şi pe ea de pe drumuri la momentul respectiv. Şi asemenea lui Billie, fusese domesticită — însă ea nu sfârşise complet supusă şi îmblânzită, ci continuase să prefere locurile 49 sălbatice şi să bântuie prin cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

Însă toate astea se încheiaseră cu o explozie într-o zi strălucitoare de primăvară. Respirând prea greu, Safia se întinse până la veioza de la capătul patului, o copie în miniatură a unui produs Tiffany, cu nişte libelule de sticlă colorată, gen vitraliu. Apăsă de mai multe ori întrerupătorul veiozei, însă aceasta rămase stinsă. Nu era curent. Probabil că furtuna pusese la pământ 50 vreo linie electrică.

Poate că asta provocase agitaţia de-afară. Măcar de-ar fi viteza nerd dating nyc numai atât. Se ridică din pat, desculţă, însă într-o cămaşă de noapte de flanelă călduroasă care-i ajungea până la genunchi.

Se îndreptă spre fereastră şi ridică puţin jaluzelele ca să vadă ce se întâmpla pe stradă. Apartamentul său se afla la etajul patru. Dedesubt, strada de obicei liniştită şi străjuită de felinare de fier, cu trotuare largi, devenise un câmp de bătălie parcă din altă lume.

Maşinile de pompieri şi de poliţie blocaseră bulevardul. Fumul se ridica în valuri în ciuda 51 umezelii, dar cel puţin furtuna aceea cumplită se mai potolise, transformându-se în obişnuita ploaie londoneză. Cum felinarele nu funcţionau, singura sursă de lumină venea de la girofarurile de pe maşinile de intervenţie. Şi totuşi, spre capătul străzii, o văpaie roşie şi mai intensă, pâlpâia prin fum şi întuneric.

Un incendiu.

  • fieldagent.ro Rollins - Furtuna De Nisip [v] [PDF|TXT]
  • Тоненько зажужжав, она переменила свое положение, обращая к ним свой глазок.

Inima Safiei bătu şi mai tare, aproape sufocând-o, dar nu din cauza vechilor spaime, ci a unor noi temeri. Trase cu putere de cordonul de la jaluzele, ca să le dea la o parte şi bâjbâi după ivărul ferestrei.

Împinse fereastra culisantă în sus şi se aplecă afară în ploaie. Abia dacă 52 băgă de seamă picăturile reci ca gheaţa. British Museum se afla la o distanţă mică de apartamentul ei. Râmase cu gura căscată la vederea lui. Colţul de nord-est al muzeului se transformase în ruine. Flăcările pâlpâiau de la ferestrele de sus, făcute ţăndări, în timp ce fumul ieşea afară în valuri groase.

Oameni, echipaţi cu măşti de gaze, trăgeau de furtunurile pentru stins incendiul. Jeturi de apă erau azvârlite în sus. Scări se ridicau în aer de pe platformele din spatele maşinilor de pompieri.

Mai grav, o gaură destul de mare fumega la etajul doi din colţul de nord-est. Jos, pe stradă, 53 zăceau împrăştiate moloz şi blocuri înnegrite de ciment. Probabil că n-auzise explozia sau doar o pusese pe este stâncoasă de la bgc datând zuy tunetului furtunii. Însă asta nu mai era urmarea unui trăsnet. Arăta mult mai probabil ca rezultatul detonării unei bombe… un atac terorist. Nu din nou… Simţi cum i se înmoaie picioarele. Aripa de nord… aripa ei. Ştia că gaura fumegândă dădea în cele din urmă înspre galerie.

Toată munca ei, o viaţă de cercetare, colecţia, o mie de antichităţi de la ea din ţară… era prea mult ca să mai înţeleagă ceva. Neîncrederea făcu din privelişte un coşmar şi mai greu de crezut, din care spera că poate 54 să se trezească în orice moment.

Îşi trase capul, revenind la siguranţa şi confortul camerei sale. Se întoarse cu spatele la strigătele din stradă şi la luminile girofarurilor. În întuneric, libelulele din sticlă colorată reveniseră la viaţă, strălucind. Se uită lung, incapabilă să înţeleagă pentru moment, după care se lămuri. Venise curentul. În acel moment, telefonul de pe noptieră sună, făcând-o să tresară. Billie îşi ridică brusc capul de pe pilotă, cu urechile ciulite. Safia se repezi spre telefon şi ridică receptorul.

Vocea era serioasă, 55 profesională. La muzeu a avut loc un accident. Indiferent ce se întâmplase era cu mult mai mult decât un accident. Puteţi să ajungeţi întro oră? Ajung acolo imediat. O să las numele dumneavoastră celor din cordonul de siguranţa. Telefonul păcăni în momentul în care căpitanul închise.

Billie bătea din coadă cu iritarea clară a unei feline deranjate de întreruperile repetate din timpul nopţii. Sirenele continuau să vuiască afară, dincolo de geamul de la dormitor. Panica refuza să o părăsească de tot. Concepţia ei despre lume, siguranţa poziţiei sale pe holurile liniştite ale muzeului fuseseră zdruncinate.

Acum patru ani, fugise dintr-o lume în care femeile îşi prindeau bombe la piept. Fugise spre siguranţa şi buna rânduială a vieţii 57 academice, abandonând munca de teren pentru cea de birou, lăsând târnăcoapele şi lopeţile pentru calculatoare şi tabele. Îşi crease de una singură o mică nişă în muzeu, una în care se simţea protejată. Acolo îşi clădise o casă, un cămin. Cu toate astea, dezastrul o găsise.

Mâinile îi tremurau. Şi le împreună încercând să preîntâmpine speed ​​dating pitcher și pian brighton alt atac de panică. Nu-şi dorea nimic mai mult decât să se furişeze la loc în pat şi să-şi tragă pilota peste cap.

Billie se holba la ea, ochii lui reflectând lumina veiozei. Totul e în 58 regulă, spuse Safia încet, mai mult pentru ea însăşi decât pentru pisică. Nici unul din ei nu era convins de asta.

GMT 9. Acesta era ritualul său de duminica seara, care includea în plus şi degustarea unui scotch de patruzeci de ani şi delectarea cu un trabuc fin. Un foc vesel ardea în şemineu. Îşi ridică sprânceana la 19 vertical, un cuvânt din cinci litere. Suma tuturor bărbaţilor. În timp ce se gândea la răspuns, sună telefonul de pe birou.

Oftă şi-şi împinse ochelarii de citit de pe vârful nasului până sus la linia unde părul începuse deja să se rărească.

Probabil că nu era decât una dintre prietenele fiicei sale care voia să-i povestească acesteia despre întâlnirea din weekend. Aplecându-se în faţă, văzu 60 licărind ledul liniei numărul cinci a telefonului, linia sa personală. Doar trei persoane aveau numărul acela: preşedintele, şeful Statului-Major-Reunit şi, respectiv, locţiitorul său la comanda Agenţiei Naţionale de Securitate.

Îşi puse ziarul împăturit în poală şi apasă pe butonul liniei apelate. Cu acea simplă atingere, un cod algoritmic de comutare avea să securizeze orice fel de comunicare. Ridică receptorul. Îşi îndreptă poziţia corpului în scaun, precaut.

Nu recunoscuse vocea de la celălalt capăt al 61 firului. Şi cunoştea vocile celor trei oameni care aveau numărul său privat la fel de bine ca pe cele ale membrilor familiei sale. Îmi pare rău să vă deranjez la ora asta târzie.

Thomas îşi frunzări mental agenda personală. Viceamiralul Anthony Rector. Organizaţia supraveghea ramura de cercetare şi dezvoltare din cadrul Departamentului Apărării. Un sentiment de nelinişte începea să pună stăpânire pe el.

Continuă să-i explice situaţia cu lux de amănunte. Thomas îşi verifică rapid ceasul de mână. Trecuseră mai puţin de patruzeci şi cinci de minute de la explozie. Era impresionat de capacitatea organizaţiei lui Rector de a aduna atât de multe informaţii într-un timp atât de scurt.

Rector îi răspunse. Thomas se înfioră ca şi cum temperatura camerei ar fi scăzut cu zece grade Celsius. Însă o să am nevoie de cooperare deplină din partea MI5… Sau chiar, mai bine… Alternativa rămăsese suspendată în aer, nerostită nici măcar prin intermediul unei linii securizate. Thomas înţelegea acum apelul clandestin. MI5 era echivalentul britanic al propriei organizaţii. Şi asta includea agenţia britanică de informaţii. Cum nu i se dădu nici un detaliu suplimentar, Thomas ştiu cine avea să se ocupe de asta.

Desenă un simbol grecesc pe marginea ziarului său. Σ 65 — O să am grijă să aibă cale liberă, spuse el la telefon.

este stâncoasă de la bgc datând zuy

Convorbirea se încheie. Thomas puse telefonul în furcă, planificând deja ce trebuia făcut. Trebuia să se mişte repede. Se uită în jos la careul de cuvinte încrucişate neterminat: 19 vertical.

Cât de potrivit era. Luă stiloul şi completă răspunsul cu majuscule. Îşi ţinea braţele strânse la piept, îngrijorată, înfrigurată. Mirosea a fum. Ce se întâmplase?

În spatele baricadei, un poliţist îi ţinea portofelul în mână şi compara fotografia cu femeia care stătea în faţa lui. Ştia că tipului îi era greu să asocieze cele două imagini. În mână, legitimaţia de la muzeu înfăţişa o femeie studioasă de treizeci de ani, cu un ten de culoarea cafelei cu lapte, având părul negru ca abanosul strâns la spate într-o coadă şic şi ochi verzi ascunşi în spatele 67 ochelarilor. Dar, în faţa tânărului paznic se afla o femeie udă fleaşcă, abia sculată din pat, cu părul desfăcut, atârnându-i neglijent pe faţă, în şuviţe lungi.

Welcome to Scribd!

Ochii ei păreau pierduţi şi tulburi, concentraţi dincolo de bariere, dincolo de frenezia personalului şi a echipamentelor de intervenţie. Echipele de ştiri erau răspândite prin zonă, înconjurate de haloul spoturilor luminoase ale camerelor de filmat.

Câteva care de televiziune erau parcate pe jumătate pe trotuare. În plus, printre maşinile de intervenţie, ea reperă şi două vehicule ale armatei alături de personalul militar înarmat cu puşti.

Auzise asemenea discuţii printre cei din mulţime şi de la un reporter pe lângă care trecuse ca să ajungă la baricadă. Şi nu fuseseră puţini cei care aruncaseră priviri suspicioase în direcţia ei, singura persoană de origine arabă de pe stradă. Avusese parte de experienţe ap dating terorismul la prima mână, însă nu în maniera în care o suspectau oamenii aceştia. Sau poate că ea interpreta greşit reacţiile din jurul său.

Iar o formă de paranoia, hiperanxietatea, era una dintre sechelele obişnuite ale atacului de panică. Safia continuă să meargă prin 69 mulţime, respirând adânc şi concentrându-se asupra motivului pentru care venise aici. Regretă faptul că-şi uitase umbrela. Plecase de-acasă imediat după ce primise telefonul, zăbovind doar cât să-şi tragă pe ea o pereche de pantaloni largi de culoare kaki şi o bluză albă cu motive florale.

Se îmbrăcase cu un trenci Burberry, însă, din grabă, umbrela asortată cu acesta rămăsese în suportul de lângă uşă. Abia când ajunsese la parterul clădirii şi ieşise în ploaie îşi dăduse seama de greşeală. Dar nerăbdarea o împiedicase să mai urce înapoi după ea până la etajul patru. Trebuia este stâncoasă de la bgc datând zuy ştie ce se întâmplase 70 la muzeu. Muncise aproape un deceniu ca să creeze colecţia şi ultimii patru ani ca să pună la cale proiectele de cercetare în afara muzeului.

Cât de mult fusese distrus? Ce mai putea fi salvat? Afară, ploaia se înteţise din nou, însă cerul nopţii era mai puţin ameninţător. În momentul în care ajunsese la punctul de control, ce limita accesul, era udă până la piele. Tremura când paznicul se declară satisfăcut de legitimaţia ei. Inspectorul Samuelsson vă aşteaptă. Un alt poliţist o însoţi către intrarea sudică a muzeului. Se 71 uită la faţada sprijinită pe coloane. Avea rezistenţa unei trezorerii de bancă, o trăinicie care nu putea fi pusă sub semnul îndoielii.

Până în noaptea aceasta… Fu condusă prin uşa de la intrare şi coborî pe nişte scări. Trecură prin nişte uşi inscripţionate cu accesul permis numai personalului muzeului. Ştia încotro era condusă.

Spre încăperile subterane destinate pazei. Un paznic înarmat stătea de garda la uşă. Acesta dădu din cap la apropierea lor, în mod clar aşteptându-i şi le deschise uşa larg. Însoţitorul ei o lăsă în seama 72 unui necunoscut: un bărbat de culoare în civil, îmbrăcat într-un costum albastru banal.

Dacă ar fi ştiut asta şi-ar fi fumat ultima ţigară până la filtru. O stinse însă, turtind-o după numai trei fumuri şi-şi îndepărtă norul de fum din jurul feţei. Dacă ar fi fost prins fumând în afara camerei de odihnă a paznicilor, ar fi fost 16 făcut cu ou şi cu oţet de nemernicul de Fleming, şeful pazei muzeului. Harry se afla deja în vizorul lui pentru întârzierea de două ore înregistrată la schimbul de săptămâna trecută. Harry înjură printre dinţi şi-şi băgă în buzunar ţigara stinsă.

Individul stătea în picioare, era mai înalt cu câţiva centimetri decât Safia şi complet cărunt. Avea faţa aspră ca şmirghelul şi, după barba argintie şi nerasă, se vedea că, mai mult ca sigur, bărbatul fusese luat din pat.

El îi întinse o mână puternică. Vă mulţumesc că aţi venit atât de repede. Ea dădu aprobator din cap, prea agitată ca să poată vorbi.

Al-Maaz, avem nevoie de ajutorul 73 dumneavoastră în investigarea cauzei exploziei. Trecu de o cameră de recreere plină cu personal de paza. Se părea că era acolo întreg personalul, căci fuseseră convocate toate schimburile. Recunoscu mai mulţi bărbaţi şi femei, însă ei se holbau acum la ea de parcă ar fi fost o străina. Murmurul flecărelii lor amuţi când trecu ea. Probabil că aflaseră că fusese convocata, însă nu păreau să ştie motivul, mai mult decât îl ştia ea.

Cu toate astea, suspiciunea plana dincolo de tăcerea aşternută. Ea îşi îndrepta şi mai mult 74 spatele, vădit iritata. Aceştia erau colaboratorii ei, colegii ei de muncă. Însă, în acelaşi timp, erau cu toţii conştienţi de trecutul ei.

Umerii i se gârboviră pe măsură ce inspectorul o conducea prin hol către încăperea cea mai dating broaște. Înăuntru, descoperi o cameră aproape goală. Îl văzu pe şeful pazei, Ryan Fleming, un bărbat de vârsta mijlocie, scund, dar robust.

Era 75 uşor de remarcat datorită cheliei şi nasului coroiat, care-l făceau să-şi merite porecla de Vulturul Pleşuv. Acesta stătea lângă un bărbat înalt şi subţire purtând o uniformă militară, inclusiv o armă. Amândoi erau aplecaţi peste umerii unui tehnician care şedea în faţa unui banc cu monitoare. Tot grupul îi aruncă o privire scurta atunci când intra. Safia al-Maaz, custode al Galeriei Kensington, o prezentă Fleming.

Îndreptându-şi umerii, îi făcu semn să se apropie. Fleming lucra la muzeu dinaintea Safiei. Un simplu paznic la început, el urcase diferite trepte ierarhice până 76 devenise şeful pazei. În urmă cu patru ani, împiedicase furtul unei sculpturi preislamice din galeria ei. Această dovada de vigilenţa îl făcuse să-şi câştige poziţia actuală.

Full text într-un imperiu care se desfată cu războaie şi cu înrobirea celor învinşi, Kestrel, fiica unui general, are doar două posibilităţi: să se înroleze în armată sau să se căsătorească. Dar viaţa îi este dată peste cap atunci când îşi întâlneşte sufletul-pereche - un sclav ai cărui ochi par să sfideze întreaga lume.

Familia Kensington ştia să-i recompenseze pe cei care dădeau dovadă de corectitudine faţă de ei. De atunci, el fusese deosebit de protector cu Safia şi cu galeria ei.

Ea se alătură grupului de lângă bancul cu aparatura video, urmată de inspectorul Samuelsson. Fleming o atinse uşor pe umăr, cu o privire îndurerată. Galeria dumneavoastră, munca 77 dumneavoastră… — Cât de mult s-a pierdut?

Fleming părea bolnav. Pur şi simplu îi indică unul dintre monitoare. Se aplecă spre el. Era o transmisiune în direct. În alb şi negru, ea văzu imaginea holului principal din latura de nord. Totul era învăluit în fum. Bărbaţi, mascaţi şi cu costume de protecţie, umpluseră întreaga aripă a clădirii. Câţiva se adunaseră în faţa grilajului de siguranţă de la intrarea în Galeria Kensington şi se uitau în sus la o siluetă scheletică, semănând cu o sperietoare de ciori, lipită de gratii.

Fleming dădu din cap dezaprobator. Scheletul continua să fumege. Chestia asta fusese odată un om? Safia simţi cum îi fuge pământul de sub picioare şi se dădu un pas în spate. Fleming o sprijini. Un incendiu de mari este stâncoasă de la bgc datând zuy şi atât de puternic încât să ardă un om până la os era peste puterea ei de înţelegere. Ce s-a întâmplat aici?

Bărbatul în uniforma militară de culoare albastră îi răspunse: — Asta sperăm să puteţi clarifica dumneavoastră. Se 79 întoarse spre tehnicianul video.

Derulează înapoi până la ora 1. Tehnicianul dădu aprobator din cap. Militarul se întoarse spre Safia în timp ce i se executa ordinul. Faţa lui era dură, respingătoare.

A fost un atac cu bombă? Tehnicianul interveni: — Totul e pregătit, domnule. Ea nu înţelese, însă dădu oricum din cap. Pe ecran, o cameră video prezentă încăperea cea mai îndepărtată a Galeriei Kensington. Totul era în ordine, deşi locul era întunecat, luminat doar de luminile de urgenţă.

Safia privi o nouă lumină ce plutea în aer într-o încăpere 81 învecinată. La început arăta de parcă tocmai ar fi intrat cineva, cu raza lanternei îndreptată în sus. Însă în curând deveni clar că sursa de lumină se mişca de una singură. Tehnicianul răspunse: — Am studiat caseta folosind diferite filtre. Se pare că e vorba despre un fenomen numit fulger globular. Un glob de plasmă care pluteşte liber, aruncat de furtună.

Asta e prima dată în istorie când unul dintre nenorocitele astea de fulgere a fost filmat. Safia auzise de asemenea manifestări ale fulgerelor. Bulgări de aer încărcaţi, luminiscenţi, 82 care se deplasau pe orizontală deasupra pământului.

Apăreau în câmp deschis, în interiorul caselor, la bordul aeronavelor, chiar şi în interiorul submarinelor. Însă asemenea fenomene rareori provocau pagube. Ea îşi aruncă privirea spre celălalt monitor, cel care transmitea imagini în direct de la locul incidentului. În mod sigur nu aceasta fusese cauza exploziei.

În timp ce cugeta la asta, pe monitor apăru un nou personaj, un paznic. Safia trase adânc aer în piept. Dacă Fleming avea dreptate, 83 acest om era acelaşi cu cel al cărui oase fumegau pe monitorul celălalt. Vru să închidă ochii, dar nu putu. Paznicul urmări lumina incandescentă a fulgerului globular. Părea la fel de uimit ca şi cei aflaţi acum în aceeaşi încăpere cu ea. Îşi duse staţia radio la buze, dând raportul asupra celor văzute, însă înregistrarea video nu era însoţită şi de fundal sonor.

După care fulgerul globular se opri deasupra unuia dintre soclurile de prezentare a exponatelor, unul pe care era expus un artefact din fier.

Se prăvăli peste aceasta, pâlpâi şi se stinse.

este stâncoasă de la bgc datând zuy

Safia tresări, dar nu se 84 întâmplă nimic. Paznicul continuă să vorbească în staţia radio… după care ceva păru să-l alarmeze. Se răsuci pe loc chiar când vitrina de prezentare se făcu ţăndări şi împroşcă tot ce era în jur. Imediat urmă o a doua explozie ca o văpaie albă, după care imaginea de pe ecran se înnegri. Înregistrarea se opri şi fu derulată înapoi, instantaneele ţăcănind pe durata derulării. Încăperea apăru pe ecran luminată de văpaie, cu vitrina în care se afla artefactul de fier. Artefactul din fier putea fi văzut clar în vitrina de sticlă.

De fapt, prea clar. Părea să strălucească din interior. Safia se holbă la străvechiul artefact. Acum înţelegea de ce fusese chemată la această întrunire. Nimeni altcineva de aici nu înţelegea ce se întâmplase. Nimic din toate astea n-avea sens. De cât timp se află aici?

Safia putea să-i citească gândurile, acuzaţia prost 86 ascunsă. Strecurase cineva o bombă în muzeu sub aparenţa înşelătoare a unei sculpturi?

Iar dacă era adevărat, cine ar fi cea mai potrivită persoană să coopereze la reuşita unui asemenea vicleşug? Cine dacă nu cineva din interior? Cineva legat de o explozie din trecut. Ea clătină din cap respingând acuzaţiile.

Safia ştia că istoria artefactului era mult mai veche, miturile arabe vorbeau despre un oraş 87 pierdut a cărui intrare era păzită de o cămilă. Se credea că bunăstarea acestui oraş pierdut depăşea înţelegerea omului. Era atât de mare, încât se spunea că perlele negre erau împrăştiate lângă intrare ca nişte resturi lipsite de valoare. După care, în secolul al XIX-lea, un beduin l-a condus pe un explorator britanic în acest loc, însă n-a găsit nici un oraş pierdut. Ceea ce a descoperit a fost doar o bucată mare dintr-un meteorit pe jumătate îngropat în nisip, care semăna cu o cămilă îngenuncheată.

Până şi perlele negre s-au dovedit a fi doar nişte bucăţele de sticlă formate în urma impactul meteoritului 88 încins cu nisipul. Inspectorul Samuelsson rupse tăcerea: — Când a avut loc acest transfer? Nare nici un sens. Agitaţia de afară le atrase tuturor atenţia şi-i făcu să se uite spre uşă. Safia îl văzu pe directorul muzeului, Edgar Tyson, făcându-şi intrarea în forţă în camera de securitate. Bărbatul este stâncoasă de la bgc datând zuy obicei spilcuit şi pus la punct purta un costum şifonat care se potrivea cu expresia de îngrijorare de pe faţă.

Se trăgea de micul său barbişon încărunţit. Abia acum Safia îi observă absenţa. Muzeul era viaţa şi mijlocul său de subzistenţă. Însă motivul notabilei sale 90 absenţe deveni în curând clar. De fapt, era chiar pe urmele sale. Femeia intră în încăpere ca o vijelie, prezenţa ei precedându-i în bună parte silueta fizică, asemenea unui vârtej înaintea furtunii. Înaltă, cu mai mult de-o palmă peste 1,80 metri, purta un pardesiu din tartan, ud leoarcă, cu toate că părul ei blond, lung până la umeri, era uscat şi coafat în bucle micuţe ce păreau să se mişte într-un ritm propriu.

Din câte se părea, ea nu-şi uitase umbrela. Locotenent-colonelul Randolph se îndreptă, păşi în faţă, vocea sa devenind deodată respectuoasă: — Lady Kensington. Ignorându-l, ochii femeii 91 scurtară încăperea şi se opriră asupra Safiei. Un zâmbet de uşurare. Se grăbi spre ea şi-o îmbrăţişa strâns, murmurându-i la ureche, gâfâind: Când am auzit… munceşti până târziu în atâtea nopţi. Şi nici n-am putut să dau de tine la telefon… Safia o strânse şi ea în braţe, simţind tremurul umerilor celeilalte femei.

Se ştiau încă de când erau copii, fiind mai apropiate decât nişte surori. Era surprinsă de spaima 92 nedisimulată a celeilalte, care altminteri era o femeie foarte puternică. Nu o văzuse atât de afectată de foarte mult timp, de la moartea tatălui Karei încoace.

Kara tremura.