Datând omul evlavios

Mă aflu în fața icoanei Lui, însă trebuie să-mi dau seama că El Însuși este acolo. Şi nu doar in timpul Liturghiei duminicale, ci în viaţa de toate zilele. Sufletul îmi este împăcat şi liniştit, ca un copil înţărcat la [sânul] mamei sale. Ortodoxia practică, în diferite perioade ale anului, postul. Acești oameni nu au posibilitatea să aleagă.

Ioan-Aurelian Marinescu - 24 Sep, Icoana ortodoxă este o provocare pentru fiecare om, credincios sau nu. Ea se deschide privirii tuturor, rămânând însă totodată învăluită în taină chiar și față de cel care este deja obișnuit să se așeze în genunchi în fața ei.

datând omul evlavios

Pe unii îi șochează, pe alții însă îi mobilizează spre tot lucrul bun. Timpul se scurge, stilurile și culturile se schimbă, însă aceste chipuri sfinte par a fi înfipte dincolo de timp, încercând să ne învețe drumul către veșnicie. Ele au hrănit și încă mai hrănesc sufletește ochii multor generații, care trebuie să învețe a le înțelege și a merge pe calea tainei lor.

Despre evlavia omului de astăzi față de icoane ne-a vorbit renumitul iconolog pr. Părinte profesor, putem să vorbim astăzi despre o involuție a evlaviei oamenilor în ceea ce privește cinstirea icoanelor?

RV - 2 octombrie E Ziua Domnului. Conform tradiţiei apostolice, care datează încă din ziua învierii lui Cristos, Biserica celebrează misterul pascal în fiecare a opta zi, care e numită pe bună dreptate ziua Domnului sau duminica. Est 5,

Omul pășește în imagine, însă în ce fel de imagine pășește el? Este evident că omul înaintează astăzi în imagini care nu mai sunt acelea în care mergeau stră­moșii noștri. Suntem acum confruntați cu un nou fel de imagini, imagini pe care ni le propun media de astăzi, televiziunea, calculatorul și alte mijloace, care însă vehiculează un duh care este diferit, un duh care este cu adevărat duhul lumii. Lumea, în calitatea ei de creație a lui Dumnezeu, este bună, însă duhul lumii nu este bun, căci este un duh al posesiunii, un duh al plăcerii.

Așadar, dacă pășim în aceste imagini, ne îndepărtăm de adevăratul nostru scop în calitate de creștini, acela de a merge în întâmpinarea Împărăției lui Dumnezeu. De ce omul astăzi nu mai este atât de atras de icoană la fel ca în perioada bizantină?

Din cauza mutațiilor pe care le-a suferit cultura între timp? Aș lua ca exemplu pur și simplu Revoluția Rusă. De unde a venit această revoluție? Se ajunsese într-o stare în care forțele anticreștine deveniseră foarte puternice. A avut loc un abandon al Tradiției. În momentul revo­luției, Biserica se afla în deca­dență.

Comercianții, oamenii din toate mediile sociale și chiar oamenii din Biserică deveniseră prea liberi față de credința lor. Aceasta a condus bineînțeles și la o deca­dență a icoanei, care datează deja de la sfârșitul secolului al XVII-lea, când icoana tinde să devină o imagine religioasă, o ima­gine care nu mai răspunde criteriilor icoanei veritabile.

Toate acestea conduc la o împuținare a cre­dinței în rândul oamenilor, și im­plicit la o îndepărtare de Biserică. Ateii nu au cunoscut și nu cunosc decât caricaturizarea Bisericii. Pentru aceștia este important ca icoana să comunice cu adevărat imaginea Bisericii în autenticitatea ei. Icoana este o imagine liturgică, pentru că ea reflectă cu adevărat liturghia pe care noi o săvârșim.

Cum văd icoana astăzi ortodocșii din Occident? Acum 30 de ani, icoana se bucura de un statut special, pentru că occidentalii o redescopereau, grație mai ales icoanelor rusești.

Au avut loc numeroase expoziții.

Oamenii erau cu adevărat datând omul evlavios. Exista un fel de exotism al icoanei, care a generat începutul introducerii de icoane în anumite biserici, în mănăstiri, în cămine. Din păcate însă, ele nu erau prea reușite, de cele mai multe ori având o calitate mediocră.

S-a început astfel un proces de banalizare, care s-a produs mai ales din cauza faptului că anumiți iconari proveniți din țări ortodoxe au venit să datând omul evlavios cursuri de iconografie occidentalilor care voiau să o practice ca hobby. S-a produs o banalizare atât de mare, încât mulți au rămas cu icoane care aveau doar numele de icoane, în realitate fiind imagini religioase. Erau imagini naturaliste, în ele puteai întâlni tot felul de patimi omenești, iar ca exemplu aș da doar reprezentarea Sfintei Familii, care greșește prin simplul fapt că face să se creadă că Iosif a fost tatăl pruncului Iisus, cu toate că adevărul este altul.

Acest val al descoperirii icoanei nu a fost o reușită, iar icoana este pe cale să cadă în banalitate. Drept dovadă, marile muzee care făceau expoziții de icoane au renunțat, de câțiva ani acestea devenind foarte rare. Din păcate, mulți ortodocși dețin adesea icoane care se află la limita calității minime. Și mai trist este faptul că acestea se află încă la vânzare, în datând omul evlavios multe magazine. Asupra acestui aspect avem încă foarte mult de lucru, iar un rol important îl au clericii.

De ce creștinii de alte confesiuni sunt tentați să nu mai considere icoana o ­sursă de har, ci mai degrabă un instrument catehetic sau doar un element pur decorativ? În Occident, datând omul evlavios a fost considerată Biblia săracilor, ­fiind o imagine care doar ilustra, necomunicând însă nici o prezență, nefiind legată de reali­tatea mântuirii și neavând nici o forță mobilizatoare pentru om. Ea rămâne ceva exterior, neexistând nici o relație personală a omului cu ea. Toate acestea se datorează faptului că nu există în spatele ei o teologie a icoanei.

În Protestantism datând omul evlavios există o tradiție a icoanei, iar în Catolicism, deși există una, icoana este redusă la nivelul unei imagini pioase, care deși este privită poate cu admirație, nu este venerată. Cineva îmi indica zilele trecute exemplul unui iconograf român din Italia, care pictează în bisericile catolice cu speranța că acest lucru îi va ajuta pe catolici să revină la Ortodoxie.

Eu cred că acest lucru este greșit. Kik app dating părerea mea, trebuie să pictăm bisericile ortodoxe și să-i invităm după aceea pe catolici să vadă frescele din bisericile ortodoxe, în timpul slujbelor, căci icoana este o imagine liturgică și trebuie trăită în legătură cu slujirea liturgică. În Biserica Romano-Catolică icoana ortodoxă se va găsi într-o completă dizarmonie cu slujba.

Este ca și cum am privi un tablou de Picasso, sau al oricărui alt mare maestru, ascultând totodată muzică cu două secole mai veche. Este o dizarmonie. Muzica trebuie să corespundă imaginii. Există o mărturie vizuală care corespunde unei mărturii sonore.

Account Options

Este o corespon­dență între ele. Având icoana, noi avem această corespondență între vizual și auditiv. Iată de ce cântarea bizantină, care corespunde icoanei bizantine, are o așa de mare putere.

Ioan-Aurelian Marinescu - 24 Sep, Icoana ortodoxă este o provocare pentru fiecare om, credincios sau nu. Ea se deschide privirii tuturor, rămânând însă totodată învăluită în taină chiar și față de cel care este deja obișnuit să se așeze în genunchi în fața ei.

Multe biserici romano-catolice sunt însă acum împodobite cu icoane și servesc ca locașuri de cult pentru ortodocșii din diasporă. Poate fi împăcată discrepanța dintre stilul de cele mai multe ori gotic al bisericilor în care se roagă ortodocșii în Occident și icoanele catapetesmelor ortodoxe amplasate în interiorul acestora? Bineînțeles că ideal este ca ortodocșii să aibă un loc adaptat nevoilor lor duhovnicești.

Trebuie să ne dăm seama însă că majoritatea comunităților ortodoxe din diasporă au dificultăți materiale și trebuie în con­secință să se mulțumească cu locuri care nu au fost gândite pentru celebrarea liturgică ortodoxă. Aceste locuri sunt folosite prin iconomie. Este cea mai bună soluție pentru momentul actual. Acești oameni nu au posibilitatea să aleagă. Fac ce pot. Trebuie însă mai degrabă să ne bucurăm că găsim asemenea locuri.

datând omul evlavios

Unele dintre ele, deși păreau inadaptate, au fost deja destul de datând omul evlavios împodobite, altele însă necesită mai mult timp. Ele pot constitui o etapă intermediară până în momentul în care comunitatea respectivă găsește un loc adaptat. Cum poate astăzi un pictor bisericesc să păstreze intacte taina și mesajul mântuitor al reprezentărilor iconografice?

Am cunoscut la un moment dat un bătrân iconograf rus, Georges Morozovcare venea dintr-o familie datând omul evlavios multe generații de iconografi. Nu știu, spre exemplu, de ce marii iconografi au făcut un anumit detaliu, însă sunt sigur că dacă l-au făcut astfel este pentru că există în spate un sens profund. Înaintez apoi în vârstă și, la un moment dat, îmi dau seama și spun: «Aha!

Acesta era sensul! Trebuie așadar să fim foarte prudenți. Trebuie să avem încredere în înțelepciunea înain­tașilor noștri.

datând omul evlavios

Noi nu mai avem această înțelepciune. Cu cât trăim mai mult într-o perioadă săracă duhovnicește, cu atât mai mult trebuie să fim mai prudenți față de dorința de a inventa și a introduce elemente noi în iconografie, căci altfel riscăm să fim în înșelare. Cum poate să evolueze duhovnicește omul contemporan, care este avid de imagine dating de alimente brute în același timp asaltat și saturat de imaginile ofensivelor mediatice de tot felul?

Omul are o nevoie fundamentală de imagine.

datând omul evlavios

Ochii noștri se hrănesc cu imagine, și doresc să se hrănească cu imagine. Ex­periența ne învață însă că anumite imagini ne epuizează, în timp ce altele ne hrănesc. Omului contemporan îi lipsește de cele mai multe ori discernământul.

Nu-și dă seama că se golește pe sine privind imagini vide. Lui îi geo și bart dating datând omul evlavios de imagine, dar nu poate să-și potolească setea cu datând omul evlavios care nu-i mai împăr­tășesc nimic, ci mai degrabă îl sărăcesc, golindu-i firea.

Adevărata imagine este aceea care atinge străfundul ființei noastre, aceea care atinge, aș spune, ființa ființei noastre, făcându-ne să ne împărtășim de ceva esențial. În caz contrar, avem inima pustiită. Orice imagine autentică are un sens, ne atinge într-un fel pe noi ca oameni. Există imagini care nu sunt icoane, dar care ne ating în străfundul ființei noastre.

Dacă privim spre exemplu un tablou al unui mare maestru, există ceva care ne duce dincolo, ne conduce către o realitate a ființei noastre, ne ajută poate să simțim ceva profund.

Icoana ne duce și mai departe. Ea ne ajută să atingem cu degetul invizibilul, să atingem o realitate care se cheamă Dumnezeu, să-L atingem pe Cel care este cu totul Altul.

Doar atingând această realitate ne potolim setea. Suntem însă provocați să mergem mai departe. Aceste imagini ne pun în mișcare. Noi pășim în imagine, însă imaginea veritabilă este cea care ne va face să mergem și mai departe, conducându-ne pe un drum al cărui capăt nu îl vedem încă, ci doar îl intuim. Ea ne ajută în drumul desăvârșirii noastre ca oameni.

Icoana în viața omului contemporan

Ce ar trebui să facă astăzi creștinul ortodox pentru a nu pierde sensul profund al icoanei prin relativizarea importanței și a mesajului ei? Ortodoxia practică, în diferite perioade ale anului, postul. În afară de acestea, există săptămânal anumite zile în care se ține post.

Dacă postirea noastră se limitează doar la hrană, suntem departe de obiectivul la care suntem chemați. Adevăratul nostru post nu este ceea ce avem în farfurie, ci ceea ce avem în ochi.