Guy alb datând jumătate negru fată

Dunga albastră colțul stâng de sus reprezintă cerul, iar verdele colțul drept de jos — Pământul. Iar ţara noastră, Celălalt Tărâm se deschidea în orişice fântână şi la orice răspântie de drum stăteam străjeri, ca nimeni s-o răpună. În răgazul dintre două gânduri Mă priveşti cu zâmbetul prins între două cuvinte dincolo de el sunt eu cuibărită-n freamătul simţirii pe ţărmul cocorilor răniţi de timp e atât de îngust hotarul dintre răsărit şi apus dintre leagăn şi bocet ţi-aud neputinţa de-a înfrânge răscolirea adâncului să nu-mi tulbure nălucirea tomnatică a unui dor rămas neîmplinit în răgazul dintre două gânduri amare mic sălaş peste care se ţese iubirea noastră tu aduni fragile lumini din umbre să-mi redai surâsul până când o primăvară indiferentă îşi va fi vărsat prea plinul de înflorire peste buzele pecetluite de acum în zvâcnetul ierbii sărutate de vânt şi noi vom fi răsăriţi nuntire Osiris şi Isis sub un alt cer Mihai Marian Soluţie Au fost mai mulţi de-au tras la sorţi Când s-a sădit pădurea de speranţă, Dar nu s-a împlinit la toţi — Era sămânţa cumpărată de la piaţă. În jur se fandosesc atâţia mimi, Produse expirate, second hand. Curând vom strangula pendula de perete şi vor cădea secunde în tot ce este vechi, pământul meu, ascuns în umbre şi regrete, va prinde rădăcini prin stele neperechi. Asta nu înseamnă că Beethoven nu este cel mai mare compozitor, dar Ceaikovski, Chopin, Schubert ş.

Un spirit non-conformist, de Gavroche incorigibil, traversează poezia dlui Boris Marian Mehr, un antagonism genetic la toate forţele inerţiale, rutiniere, fără putinţa de a se atenua. Sigur nu e o noutate, nu e o descoperire care să definească singură unicitatea poetică, dar devine o consecventă formulă creativă, preluată şi sintetizată din diverse sugestii şi distincţii. Incontesta 12 bil, se revendică din spiritul avangardist, dar cu care nu cristalizează integral, pentru că autorul schimbă frecvent polul opoziţiei - când spiritual inerţial, când sistemul comunist, când alte adversităţi preluate pe parcurs.

Uneori, se simte chiar şi un tip de discurs suprarealist, tangenţial unui "dicteu automat". Autorul nu şi-a alcătuit o antologie fundamentată pe cronologie — ceea ce ar fi putut consemna spiritul unei evoluţii dacă ar exista!

Aş îndrăzni să afirm că poezia dlui Boris Marian Mehr sugerează şi acoperă destul de aproximativ ceea ce Referinţele critice subliniază drept chipul adevărat specific al creaţiei sale. Evident, poetul a beneficiat de o critică de susţinere care, în elanul ei perfecţionist, s-a îndepărtat de specificul adevărat, esenţial al creaţiei. Guy alb datând jumătate negru fată, desigur, şi un mesaj paralel, nu neapărat secundar, obscurizat al poeziei dlui Boris Marian Mehr, acela aproape biografic, tragic şi spectacular, în acelaşi timp, dar el nu ocupă niciodată întregul ecran de relevanţă al specificului individual care rămâne discursul opoziţiei permanente, antagonismul şi avangardismul genetic, cu derivaţii suprarealiste.

Incontestabil, dl. Boris Marian Mehr are o vocaţie a insurgenţei, a opoziţiei şi chiar a opoziţiei fără revoluţie, ca atitudine umană şi poetică. Altfel, frecventează alternativ şi Infernul existenţial şi Paradisul eroticevitând lumea intermediară a Purgatoriului. La final înţelegem de ce autorul nu şi-a realizat o antologie cronologică, pentru că, aproape indiferent de volum, creaţia sa se polarizează permanent în aceleaşi tipologii: poezia de notaţie, confesivă şi, proiectivă, imaginar biografică, de o parte, şi textele suprarealiste, de alta.

Antologia autorului este invers cronologică, ceea ce modifică parametrii de receptare. Deşi parcurgem o creaţie bine articulată, unitară, în textele mai noi din Recentele se observă o anume temperanţă, o atenuare a vigorii apoziţiei şi a stărilor anvagardiste, cristalizând un fel bonhomie sapienţială, moralizatoare. Dar mi-e frică!

Frica asta plumburie ce nu stă în faţa cărnii şi nici nu trece dincolo de ea, îmi aduce aminte că sunt un conac uitat aici de generaţii hrănite cu boabe de griji şi nevoi. Pe holul principal dansează cei 25 de ani ca o părere aşezată pe umeri.

Simboluri LGBT

Nu am putut niciodată să-i privesc, dar cu cât i-am aliniat, cu atât mai mult am înţepat burţile eşecurilor. Fără să vreau, îmi goleam mila în chiuvetă mototolind cadrul de sine missione în acel triunghi dreptunghic sub colţurile căruia orice decădere are o inimă. Mai trece prin mine doar un anotimp Mai trece prin mine doar un anotimp Inima oscilează ca un ceas ce şi-a aruncat quartz-ul dincolo de fereastra împăienjenită cu ore târzii sub care mă petrec. Las clipa ruginită pe genunchi să amorţească, gest codat al unui plan secund dezgheţat şi privesc lumina felinarului cum îmi gâdilă tibiile.

Tăcerea infernală zgârie pereţii de care cuvintele mele se lovesc în plin, de la aceeaşi distanţă sfărâm între dinţi greşeala de a fi singur. Nu pot nici să dorm, nici să mănânc, nici să beau Pot doar să aştept să mai treacă prin mine doar un anotimp. Ochii noştri Ochii noştri îşi ciocnesc privirile scăldaţi în lacrimile învolburate ale revederii.

Deodată mi-ai spus: Ştii ceva? Potriveşte-ţi ceasul după numele meu, hai să ne mai naştem o dată într-un delir la fel de dulce, dar spintecând clipele, ca şi cum norii îşi scutură pleava, încordaţi. Căliţi de obiceiuri mici, să călătorim doar noaptea, furând sclipirea stelelor de mâine dintr-o galaxie străină, chiar dacă iarna încă n-a venit şi gerul se strecoară în celelalte suflete de lângă noi.

Am răspuns. Eu te privesc în ochi şi în trecut, dar nu să şterg o umbră a celui ce am fost, căci dincolo de îmbrăţişarea celor patru retine stă o viaţă nerepetată, ca un trup înflorit o singură dată.

Te apropii încet de mine şi-ţi lipeşti palma ameninţător de al meu piept. Alături cresc iluzii, iar eu îmi legăn privirea, dar nu de cântec, ci de sânge. Timpul miroase a oameni Călcând peste cioburile timpului paşii noştri se pierd, devenind semne mai negre ca însăşi frica de moarte Cuvintele arse, ale ei, ale lui se agaţă de balustrada nemuririi de-ar fi alei În sunet pierdut de flaut, la înălţimi ameţitoare, fără bariere, ca-n dansul cocorilor cu aripile larg deschise, te-arunci printre astre, totul e posibil, lumea din noi şi lumea de-acolo sunt parcă, una şi-aceeaşi.

Departe, inima îţi fuge să mă cuprindă. Dincolo de visul tău ai păşit să mă găseşti, voaluri palide-ţi bântuie teama. Dând deoparte ramurile înflorite de prun, intri în grădina mea, Odată cu ultima speranţă, ca bambusul înălţat spre cer, între tăcere şi sunet apare mireasma prezenţei mele.

Un murmur dulce pluteşte între noi, în derivă Cu lacrimi în ochi, eşti copleşit de iubirea din mine, dincolo de tot ce ştiai că există, singurul semn e cel al tăcerii. E pentru prima dată când ai vrea să te pierzi, rămas în visul nostru! În zori, suav, şoptesc inimii tale: - E timpul să pleci! Costel Zăgan Gura lui Dumnezeu Ţara s-a făcut de basm ce durere minunată taci dar cu entuziasm să ajungi-napoi îndată Ce durere minunată cade fulgul de lumină iarna asta-i fără pată iarna asta-i fără vină Cade fulgul de lumină taci dar cu entuziasm ţara asta e divină ţara s-a făcut de basm Ce durere minunată viitoru-a fost odată Cea din urmă nostalgie Ninge tandru la Moldova şi cu fulgi se-mbată slova mi-a căzut cerul pe-o mână scoţând stele din fântână Ochii s-au umplut de noapte să-i deschid c-un vis se poate ninge până-n amintire printre fire şi nefire Cade fulgul precum floarea ce-ameţeşte-n barcelona datând cultura marea şi rămâi pustiu şi singur împuşcat de-al nopţii mugur Ninge tandru cum vă zic fără teamă de nimic 15 Dumitru Ichim Poetul, fulgul şi moartea Numai un poet ar fi în stare să pândească prin gaura cheii cum e-n lăuntrul de mugur, în iatacul spre taină de floare.

Moartea tocmai trăsese perdeaua şi dezbrăcată, îşi încerca nourul alb de mireasă. Preauşernicul gând alungu-l, mai departe de-orice fel de-ndoială!

Ultimul brad de crăciun Mă voi preface că dorm, iar bradul, ce-ar fi putut să-mi fie carte, o să mă ia de partea cealălaltă din departe, pe-un drum mai scurt, dar spre cărare multă. Şi o să-mi zică: ''Nu deschide ochii!

Visele numai aşa se ascultă, precum sărutul şi poemele lui nescrisele. Vom ajunge după apusul magilor şi al păstorilor Spre Eghipet, pe drum o să-ţi spun cum Irod a tăiat pe fratele meu primul tău brăduţ de Crăciun.

L-a alungat tocmai la marginea drumului pe unde numai căruţa tăietorului de lemne se-aude din când în când blestemând, sau urgia furtunii urlând când îşi rătăceşte norii.

Ciocănitoarea i-a bătut la uşă. De când te aştept, moarte, faţa ta să o simt aplecată pe-obrazul viorii! O să-ţi spun tot ce nu ştii despre tine, tu - cântec al dorului meu, tu, ce-ai legănat în braţe singurătăţile lui Dumnezeu. Iată, continuă pinul, nu-i prea mult timp, intră moarte!

Pe prispa lui s-a auzit vântul din nord, ca fâşâitul paşilor. Intră, şi ţie ţi-o fi guy alb datând jumătate negru fată de scârţâi a groază şi frig ca frânghia sinucigaşilor. În cele din urmă sub el s-a oprit Lucrătorul-din-Lemn ascultând adâncul oftatului greu, cum niciodată n-a putut să plângă un pin. Anca Tanase Scrisoarea trandafirului rămas pe prag noiembrie cu orele-zăbranic noiembrie cu orele-cuţit şi braţele tale întoarse în ceaţă… din petalele mele pleacă ultima pasăre ascultă cum latră căţelul-pământului între toaca din cer şi primul cântat de cocoşi noiembrie şi golul din noi şi din jur şi slovele ierbii pe frunţile noastre arsura-ntrebării şi frigul tăcerii — răspunsul dătător de moarte noiembrie fără cerbi şi uşi sub lacăt pe prag trandafirii cu spinii lor cu tot… se-ntrupă din hăuri fecioarele-iele, păgâne şi rele… dansează, dansează luminile negre prin iarbă, sub iarbă, pe margini de tăuri… căţelul-pământului muşcă din lună pe prag, trandafirul.

Improvizaţie despre fericire Uneori îngerii ne strigă din viitoarele zile, răsucindu-se după soare de parcă ne-ar revela semnele unei călătorii iniţiatice prin foşnetul inimii. Ne-ntoarcem pe străzile din Alfama în timp ce sîngele învaţă lecţia bătăilor în perete şi vorbele de mîngîiere ce le trimite guy alb datând jumătate negru fată om bolnav de iubire.

Tu, unicul meu anotimp care abia acum tresare şi începe să doară. Cristina Geambaşu Om Bun Unde s-au dus vitejii din cetăţi, unde s-au dus limanurile sorţii, de nu mai sunt nici ceruri, să-ţi agăţi un gând îngenuncheat în faţa morţii? Am fost odată - dar e mult de-atunci, ne-am rătăcit prin mlaştina uitării am fost odată ceata de haiduci loiali doar împăratului şi ţării.

guy alb datând jumătate negru fată wall street online dating

Iar ţara noastră, Celălalt Tărâm se deschidea în orişice fântână şi la orice răspântie de drum stăteam străjeri, ca nimeni s-o răpună. Oaste-i eram lui Verde Împărat! Dar într-o zi ca-n nicio altă zi pe cea mai mică iarăşi i-o luară şi împăratul prinse-a-mbătrâni şi-o vrajă rece brumări prin ţară. Poveşti ca asta, dragu-mi cititor, Om Bun le-a adunat într-o desagă, poate că tu eşti cel moştenitor, ia traista şi băierile-i dezleagă! Să ne ningă Iarnă uscată, pojghiţă pe rană şi ştearsă, ca o poză fără ramă, cenuşă rece, fără fard, i-i chipul, pe drum şi-n suflet, sarea şi nisipul.

Scrâşneşte pasu-n liniştea inertă, secunda însăşi e-un desen în cretă şi-ngheţul, peste lume, tot mai mare ne strânge-n gheara lui de renunţare. De-atâta ger, cuvintele confuze nu pot să îmi mai plece de pe buze, se-arată doar în ochi, apoi îngheaţă, croindu-şi albii-nguste, lungi, pe faţă.

De-atâta ger, genunchii nu de ce nu mă întâlnesc încă ţine tăcerea, de la tine pân-la mine şi-ţi poartă-ncet privirile, de parcă le-ar duce pe o cruce, pe o targă.

Nu mă revendici vântului şi ceţii. Îmi trag pe umeri şalul dimineţii, poate-o da semne luna, să se stingă şi cineva din cer o să ne ningă. Vezi, iernile de-acum sunt consecvente, Un anevrism bizar al atmosferei La urma urmei cine poartă vina? Antagonismul marilor planete La care încă n-a ajuns lumina, Troienele ce par să se repete? Retina poartă cicatrici astrale, Săruturi de fotoni, incandescente, Nu recunoaştem legi universale, Trăim prezent şi clipele absente.

La urma urmei, nouă ce ne pasă? Hai să vânăm asteroizi savanţi, Mizeria acestei lumi o lasă, Că a vândut iubirea pe talanţi.

Second hand - Azi afişăm un zâmbet oportun, Eşecul nu mai e demult în trend. Ce referiri la suflet? Eşti nebun? De vrei, ia-ţi unul ieftin, second hand. În luxul unei vieţi de saltimbanc Să fii copil e-un handicap sever, Iubirea-i o rachetă antitanc Şi Cupidon, un simplu gunoier.

Doar cei stupizi urmeaz-un ideal, Un preţ corect plătit pe-un happy end, Sperând că visul lor, cândva real, Va deveni al omenirii brand.

Plouă pe străzi cu clovni. De măscărici E plină lumea asta, ca un târg, În universul sufletelor mici Prostia înc-odată dă în pârg. Guy alb datând jumătate negru fată jur se fandosesc atâţia mimi, Produse expirate, second hand. De suntem mari, sau simpli anonimi, Povestea noastră e cu happy end. Liliana Mihaela Zaharia Neputinţă Din neputinţa gândului stingher de-a tăinui iubirile pierdute, privirea a prins aripi către cer şi-a spulberat dureri necunoscute. De-aş vrea să curg din suflet înapoi în matca vieţii trudnic netrăită, să-mpart oximoronul azi, la doi, n-aş mai putea, pe-o pagină sleită.

Tu te-ai născut din umbră prea târziu, eu m-am creat lumină prea devreme şi-ai pogorât în raiul cel pustiu alaiul ne-mplinirilor moderne.

guy alb datând jumătate negru fată knus dating nl

Penelul meu din lacrimi şi destin şi-a scrijelit iubirile în palmă. Golem primeşte astăzi un festin, metaforă şi-a aşternut s-adoarmă. Ca lujerul firav de razachie Ţi-am priponit luceferii la poartă să-ţi crească luna fragedul destin, când zmeii nopţii visul ţi-l aşteaptă, pitiţi în taina vieţii, clandestin.

Te-am dat în grija blândei dimineţi să-ţi scalde tâmpla în iubiri de jad, dar nu ştiam că-n dorul unei ceţi aşteaptă, blând şi tainic, Galahad.

Şi ai fugit cu dorul peste stele când lacrima paternă ţi s-a stins, punând zălog altar inimii mele, când haina vieţii crudă te-a cuprins. Acum eşti pârgă dorului albastru, doar depărtare aşternută-n nori şi nici măcar bătrânul Zoroastru nu-ţi poate calea presăra cu flori. Vei mai veni tu, oare, altădată la cruce să aprinzi flacăra vie?

Tu, prea senină şi sprinţară fată, ca lujerul firav de razachie. În răgazul dintre două gânduri Mă priveşti cu zâmbetul prins între două cuvinte dincolo de el sunt eu cuibărită-n freamătul simţirii pe ţărmul cocorilor răniţi de timp e atât de îngust hotarul dintre răsărit şi apus dintre leagăn şi bocet ţi-aud neputinţa de-a înfrânge răscolirea adâncului să nu-mi tulbure nălucirea tomnatică a unui dor rămas neîmplinit în răgazul dintre două gânduri amare mic sălaş peste care se ţese iubirea noastră tu aduni fragile lumini din umbre să-mi redai surâsul până când o primăvară indiferentă îşi va fi vărsat prea plinul de înflorire peste buzele pecetluite de acum în zvâcnetul ierbii sărutate de vânt şi noi vom fi răsăriţi nuntire Osiris şi Isis sub un alt cer Mihai Marian Soluţie Au fost mai mulţi de-au tras la sorţi Când s-a sădit pădurea de speranţă, Dar nu s-a împlinit la toţi — Era sămânţa cumpărată de la piaţă.

Am cumpărat puiet de la străini Care jurau că ei ne sunt ortacii, Dar ne-au schimbat ideile - copacii Cu idealuri din tufari şi spini. Am răsădit şi-am îngrijit cu drag Puietul tânăr falnic să se-nalţe, Dar n-a crescut pădurea de catarg Guy alb datând jumătate negru fată tufăriş, nici urmă de speranţe. Piperniciţi copacii sau pitiţi?

Cu buruieni, cu boz şi porumbar Sunt năpădiţi şi deal şi văgăună. În loc de frasin creşte oţetar Ce cu mirosul lui doar musca o adună. Dar vine vremea să ne adunăm! Nu pentru sorţi sau pentru nişte lauri — Să defrişăm tufarii, arbori să plantăm, Să dăinuiască ei peste aceste plaiuri. Rime autumnale Dalbă promoroacă de ger scânteiată sub bolta curată cu luna muşcată duh răcoritor pentru aprig dor 21 Te guy alb datând jumătate negru fată, te conjur!

Boris Marian Mehr Am ieşit în câmpul alb Am ieşit în câmpul alb, departe - o buturugă veche, Am înotat în zăpadă, buturuga era acolo, respira greu, Murise de ani de zile, umblasem desculţ s-o găsesc, Mulţi au murit căutând-o, ea îmi vorbea de trecut. Te iubeam când eram încă tânăr, te iubeam ca pe un frate, mi-a spus, am plâns lângă el, câte doruri, gândind la el, am ascuns? Câte drumuri m-au alungat, multă ură am simţit, am trecut peste ea, Doar această uitată buturugă m-a păstrat, am fost fratele ei.

O iubeam, nu ştiam cine este, poate un neştiut învăţat, Luminat de soare, de lună, el s-a păstrat, n-a uitat. În fuga noastră bezmetică, nu vedem ce se află în câmp, Rădăcinile lui sunt oriunde, dezgropate trezesc doar dispreţ. Flacăra iute ne arde, noi numai cenuşă lăsăm, Dar pe câmpul cel alb mai aşteaptă buturuga-nţeleaptă de ieri. Unii-s sfincşi fără nicio scofală, alţii — surzi la iubire şi vers, Cărăbuşi umblători fără noimă, eu mă-ntorc În câmpul cel alb.

Vorbim cu juma de voce 1. Vorbim cu juma de voce, Ventriloci oarecum, cu o inimă mare, Purtăm armură, zale de aur, Cavalerii morţi ne invidiază. Obiectele latră uneori, părăsite, Sărutul tău umed mă smulge din moarte.

Alisa în Ţara Minunilor îmi e soră, Frate îmi e Don Quijote, Pot trăi doar metaforic, Pot înţelege corrida, Dar şi teama bietului taur, Arena vieţii noastre comune, Alisa, eu îţi port trena.

guy alb datând jumătate negru fată întreabă-i pe guy dacă ne întâlnim

Ce-i mai de preţ, memoria sau visarea? Fiece pom cu fructele sale, Fiece om cu păcatele sale, Cine cunoaşte roadele? Numai Poetul culege cu ochiul minţii Din Pomul Cunoaşterii. Liber ca pasărea cerului, Nimic nu mă-ncătuşează, Cât timp iubesc. Ea ştie asta. Nevolnic ajung în faţa tăcerii, Dumnezeu, spune Cabala, este Femeie. În rest, totul e prostituţie, Un pact cu Diavolul.

how to paint in oil

Un mormânt uriaş pentru nobleţe. O lumină de culoarea sângelui Învăluie Timpul. Gogolisme Am impresia că mă-nvârt într-un cerc, Cercul se face tot mai mic, Se face punct. Punctul sunt eu. Un punct care scrie. Nu-mi pasă de ce spun Purtătoarele de lornion şi pălărie, Îmi plac pletele-n vânt, Ochii deschişi ca ferestrele primăvara, Nu mă interesez de caracterul cuiva, Fiecare cu scheletul său, eu caut forma, Frumuseţea nu are caracter, Este o linie formată din puncte. O sută de ani, un veac, ţi-am trimis scrisori, O sută de ani, un veac, au trecut cocori, Tu erai Sfinxul din Bucegi, acolo am căzut personal în cap, Tot frumoasă eşti?

Tot mă renegi? Nu te temi de nimic, doar de umbra ta prelungă, Ca orice halungă din strungă, Nu-mi pasă de rime, ritm, legi, Am murit într-o iarnă, undeva, în Bucegi.

Se făcea că priveai la un corp decedat, Iar eu renăşteam din propriu-mi cvadrat. Guy alb datând jumătate negru fată Dragos Nicolae Tămâiază cu Lumină Când se lasă înserarea, nălucirea mă străbate, Iazul ţese iarba-n spuză, cetluire în căuşe, Se apleacă la izvoare, din pământ mai trage-n tuşe Paşi în fumul de verbină, anotimpuri însetate.

Iar în lutul de sub casă plâng doar cruci încremenite, Zac luceferii în ele - fumul paşilor în clipe, Adumbresc poveşti, cuvinte Straie albe, răstignite în mătănii aurite. Deodată se aprinde luminarul de răşină, Cioplitoru-mi vinde apă tămâiată cu Lumină. Închide-mă în ochiul ce zămisleşte iară Tărâmurile iernii, fecunde giuvaere; Captivă este noaptea, cenuşăreşte sfere Doar bradul de tămâie lumina-ţi înfăşoară. Închide-mă în tine, în lămpile cu iască, O, Doamne, infinitul mă urcă în solfegii; Pescarul de aiazmă striveşte-n sacrilegii Ninsoare violetă din pronia cerească.

Închide-mă niciunde cu visurile tale Captiv în palma-ntinsă, voi adormi agale. Roman 1 Decembrie Pe uliţa ce traversează România am trecut în această dimineaţă, devreme, păşind agale, la braţ cu istoria scrisă în binecuvântări şi blesteme. Undeva înainte l-am văzut pe Ştefan purtând într-o mână o cruce de lemn şi-n cealaltă un paloş pe care scria un vers eminescian şi-un îndemn.

Putem presupune totuşi că el a fost construit încă în epoca lui Traian. Castrul de piatră fig. Berma e marcată de un strat de mortar care se întinde pe o lungime de 2,25 m, dar iniţial ea a putut fi mai îngustă.

M-am oprit la o casă în care ştiam că locuieşte Brâncoveanu cu cei patru fii şi-am văzut pe fereastră, la lumina unei lămpi, un potir, un Ceaslov şi vreo şase lacrimi vii. Pe margini, în iarba până la genunchi, mirosea a sulfină şi a sânge de om şi se vedea cum Nică alerga prin grădini şi cum Porumbescu compunea sub un pom. Nişte ţepe medievale înalte străjuiau o încrucişare cu un drum comercial şi destine, deasupra Vlaicu survola asfinţitul şi-ntr-un colţ Bălcescu scria un basm cu suspine.

Pe uliţa ce traversează în lung şi în cer România am trecut în acestă zi spre apus, păşind, discret, alături cu Burebista, cu Cantemir, cu Horea şi mai ales cu Iisus. Sub zale de gheaţă stau ochi de cristal Zvâcneşte izvorul în chingi de argint În pântec de tină, în aburi de-absint, Cu foşnet de lună, cu şoaptă de val.

Dorm păsări în cuiburi proptite de cer Tac clipele-nchise în boabe de jar Se tânguie-n noapte un şoim solitar Hoinar peste visul cu trup de eter. Doar gândul colindă pe căi cunoscute Prin văi, amintirea se-mbracă în fum Fierb apele-n ciuturi albite de scrum Mă troienesc la tâmple doar întâmplări… trecute.

Plecat aproape am înţeles într-o zi că eşti plecat pe-aici nu prea departe aproape de frig de uitare evadat în culcuşul şacalului atât de-aproape încât aud şarpele încolăcind trunchiul mărului prăbuşit într-o crevasă cu hăul în sus mă agăţ de-o gură de aer simt cum mă disip într-un cer fără artificii am înţeles într-o guy alb datând jumătate negru fată că eşti plecat nu prea departe după uşa trântită cu mânie porţi ferestre sigilate oglinzi introvertite pereţi retexturaţi cu ecouri false ajuta la dating mobilier acoperit să nu simt lumina şi-ai plecat aproape în celula exclusivist de rece a unui timp fără noi Gheorghe Apetroae NOSTALGIA OBÂRŞIEI erape când aici curgeau solar sudorile cu iz de mosc pe-alama feţelor agreste, când ochii de-ametist ai pietrei viide cer lazur şi-amor păgân, aprinşi, se-ncremeneau în large arcuiri pe creste!

Dar te sfia acea neagră vestire, cum că-aici, un cuget sclav trecutului, în el, zvâcnind adânc din uşa-acioalei sale-ntors, în blestemat amurg sub geana-i pală rece, fusese-n fulger tras şi-ucis cu colţii lungi, de un mistreţ flămând! Fusesei tu robitul şi cel sortit plecării, la lungi, multe visări şi triste contemplaţii, să înţelegi ecouri din glasul Bucovinei!

Un singur dor rămas-a să mă ţie! Grele mi-aşezi zăpezile-n troian, Să mă îngroape, îmi pare, chiar de-s vie. Şi face iarna iar comerţ cu broderii în cer Şi mă ascunde sub albul de mătase, Mă poartă braţe lungi de scutier Pe sub perdea de nori prinsă-n ambrase.

Când, păciuită, o rugasem: pleacă, du-te, Mi-acoperă cu o taină inima sihastră Ce cheamă-n plăsmuirea-i doruri mute, Îmi înfloreşte un înger la fereastră.

Negru Pe Alb, Nr 18

Ascultă Doamne, cântă lemnul trist! Şi nu-i un cânt rostit la întâmplare De-aceea îţi scriu de pe sub iarnă-un acatist La ceas târziu, ce se voia de-aniversare. Şi-am aşteptat să dea eucaliptu-n floare Dar anotimpu-i sec, fiori împarte. În iarna mea se naşte, nu se moare, Iar cerul nu ne cere paşapoarte. Pădurea îşi arată de-acum o altă faţă, iar florile se schimbă în rochii de mireasă, perdelele suspină în alb spre dimineaţă, decembrie stă singur în toate de prin casă.

Pe bănci zăpada-mbracă a lor singurătate, altar fără de cruce în parcul cu statui, decembrie, iubito, în două se desparte, să nu rămână fulgii pierduţi, ai nimănui.

E iarnă într-o noapte şi ninge pe trotuare, o uşă între gânduri spre tine s-a deschis, în nebunia iernii, acelaşi alb mă doare, făcându-mă să uit ce vieţii i-am promis.

Vom dantela-n sicrie Oricât de mult aş vrea să nu mai pleci, privindu-te în ochi şi suspinând întruna, tu mă respingi cu-aceleaşi gesturi reci, de parcă-am rupe-n două săptămâna.

Curând vom strangula pendula de perete şi vor cădea secunde în tot ce este vechi, pământul meu, ascuns în umbre şi regrete, va prinde rădăcini prin stele neperechi. Vom dantela-n sicrie iubiri nepieritoare, cât ploile prin ceruri mai au de colindat, pe tâmplele clepsidrei am răsădit o floare şi picură nisipul din tot ce mi-a fost dat.

Se pierde veşnicia prin lacrimi, prin tăcere, în palma mea, sărutul îmboboceşte clipa, se-aude printre gânduri a timpului durere şi nu-nţeleg de ce îmi este frântă-aripa. Linişte, frate!

Auzi cumva încleştări de spade pe spinarea mea? Iată, acum îngerul bun şi îngerul rău, combatanţii celeşti de pe grumazul meu, amarnic dau piept, ba pe umărul stâng, ba pe umărul drept… Iar eu, ca un nătâng, de-o viaţă aştept împăcarea de pe umerii mei, acum, tot mai grei, bieţii de ei! Noi nu murim de tot în astă lume, Păstrăm în sat, prin voi, un strop de viaţă, Lăsându-vă zălog aici un nume Şi-un sipet în odaia cea din faţă.

Noi nu plecăm la cer când bate vântul, Ci ne tocmim aici cu noimă dusul, De când e lumea noastră şi pământul Amiaza ne-a hrănit mereu apusul. Noi nu plecăm din sat cu tot cu vlagă, Lăsăm şi-o adiere de suflare În tot ce-am strâns cu sârg într-o desagă, Drept leac, prin vremi, la scumpa neuitare.

Moştenitorule, şi tu la fel ţi-adună La ce-ţi rămâne zestre de la mine, Iar tot obolul tău din zi cu vreme bună, Nu-ţi fie-n viaţă spor doar pentru tine! Elena Vornicescu Stiaţi că porţile plâng? Simbolul descrie două semiluni, spate în spate și de sus în jos. În schimb, există numeroase steaguri folosite și aprobate de diverse persoane, organizații sau comunități transgender. Diferitele steaguri au reprezentat și continuă să reprezinte mândria transgender, diversitatea și drepturile acestora.

Steagul reprezintă comunitatea transgender și constă în cinci benzi orizontale: două în albastru deschis, două în roz și una, centrală, în alb.

Crucea in patrimoniul spiritual al judetului Alba

Dungile următoare sunt roz, culoarea tradițională pentru fete. Dunga din mijloc este de culoare albă, pentru persoanele intersex, în tranziție sau care se consideră ca având un gen neutru sau nedefinit.

Modelul este de așa natură încât în orice mod l-ai flutura, este întotdeauna corect, simbolizându-ne pe noi, cei care căutăm corectitudine în viețile noastre. Dungile roz și albastră reprezintă femeia, respectiv bărbatul. Cele trei dungi violet reprezintă diversitatea comunității transgen și a genurilor, altele decât feminin și masculin. Castrul de piatră fig. Berma e marcată de un strat de mortar care se întinde pe o lungime de 2,25 m, dar iniţial ea a putut fi mai îngustă.

Pe laturile de SV şi NV castrul nu a avut şanţ în faţa zidului de incintă, el fiind superfluu, din cauza pantei abrupte a dealului. Adîncimea şanţului este de 3,90 m faţă de linia bermei, iar vîrful lui se află la 8 m de¬ părtare de faţa externă a zidului de incintă.

guy alb datând jumătate negru fată ff seokyu dating

Porţile de pe laturile lungi, singurele dezvelite, se găsesc la 36,80 m depărtare de latura de NV şi la 64,30 m de latura de SE. Porţile de pe laturile scurte au fost cu totul distruse, dar locul lor se recunoaşte încă pe teren. Ele sînt situate la mijlocul curtinelor.

  1. (PDF) Crucea in patrimoniul spiritual al judetului Alba | Ana Dumitran - fieldagent.ro
  2. Simboluri LGBT - Wikipedia
  3. Calaméo - Negru Pe Alb, Nr 18
  4. Şantierul arheologic Porolissum / Le chantier archéologique de Porolissum - Persée

Porţile sînt flancate de cîte două turnuri patrulatere, care ies cu 1,40 m în afara zidului de incintă fig. Deschiderea porţilor este de 4 m. Poarta propriu-zisă era din lemn de stejar cu două canaturi.

La colţuri, castrul era întărit cu turnuri interioare. Cel din colţul de est are o formă trapezoidală. Suprafaţa din interiorul castrului nu a fost nivelată, din cauza terenului stîncos. Cele două secţiuni executate în interiorul incintei nu au scos la iveală decît slabe urme de cultură din epoca romană, printre care şi o monedă foarte tocită, probabil de la Hadrian.