Datând un om american evreu. browse the website in

Eu eram la curent. Nu are copii, nu a fost niciodată căsătorit. Au fost înţelegători oamenii cu care am lucrat. Majoritatea nu ştiu că evreii de astăzi sunt singurul popor din lume care astăzi este mai puţin numeros decât înainte de război.

Stereotipul evreului înfometat de bani a dus la o colecție de zvonuri economice despre poporul evreu - de exemplu, acuzațiile că toți sunt bogați, zgârciți și înșelători. În prezent, persistă mituri conform cărora evreii puternici George Soros este un prim exemplu controlează lumea afacerilor. Spune Abraham Foxman în Evrei și bani: povestea unui stereotip, că un alt canard găsit în antisemitismul economic este ideea că evreii înșeală în mod regulat non-evreii pentru a obține controlul băncilor și al ofertei de bani.

Mulți cercetători spun că antisemitismul economic este un produs secundar al antisemitismului religios; fără cel din urmă, primul nu ar exista. Teoriile conspirației despre evrei De-a lungul secolelor, teoriile conspirației cu teme antisemite s-au dovedit rezistente. În plus față de primele zvonuri că evreii erau în legătură cu Diavolul și erau direct vinovați de moartea lui Hristos, în Evul Mediu au existat acuzații că evreii au otrăvit fântânile, au ucis copiii creștini și au furat în mod regulat napolitane de comuniune din biserici pentru a le profana.

Una dintre cele mai dăunătoare teorii ale conspirației de astăzi este aceea că evreii au alcătuit Holocaustul. Cei care perpetuează teoriile negării Holocaustului susțin că al Treilea Reich pur și simplu i-a îndepărtat pe evrei din Germania prin deportare, că camerele de gaz și lagărele de concentrare nu au existat niciodată sau că numărul evreilor exterminați a fost mult mai mic decât milioanele pe care le-au reprezentat documentele surselor primare.

Ce modalitate mai bună Acest concept susține că producătorii de alimente sunt obligați să plătească taxe mari pentru a afișa un simbol care indică datând un om american evreu că bunurile lor respectă standardele kosher și că aceste sume exorbitante sunt transmise consumatorilor neevrei.

O altă teorie a conspirației, care își are originea în Martin Luther, susține că evreii încearcă în mod activ să distrugă creștinismul. În Despre evrei și minciunile lor, pe care Luther l-a scris în secolul al XVI-lea, el îi încurajează pe protestanți să ardă sinagogile și casele evreiești și să interzică rabinilor dreptul de a predica în temple. Alte teorii ale conspirației antisemite includ că evreii au fost responsabili pentru atacurile din 11 septembrieca parte a unui complot evreiesc pentru dominația lumii și că medicii evrei din Israel au recoltat ilegal organe de la victimele cutremurului din Haiti din Antisemitismul de azi Acțiunile violente, antisemite, au crescut la nivel global în ultimii ani.

Susanne Urban scrie în Antisemitismul în Germania de azi: rădăcinile și tendințele sale: "Noul mileniu a fost martorul unei reapariții a antisemitismului în lume, în special în Europa.

Surse Cuprins Antisemitismul este definit ca prejudecata și discriminarea împotriva persoanelor care sunt evrei din punct de vedere etnic sau religios. Această ostilitate poate lua o serie de forme diferite; printre acestea se numără antisemitismul cultural, economic și rasial. Antisemitismul poate fi de natură explicită și violentă, sau mai subtil, cum ar fi numeroasele teorii conspirative insidioase care au învinuit evreii pentru orice, de la otrăvirea fântânilor și uciderea lui Isus, până la exercitarea controlului asupra mass-media de știri și industriilor bancare. Astăzi, antisemitismul este în creștere la nivel global, Congresul evreiesc european observând că normalizarea antisemitismului este la cele mai înalte niveluri de la al doilea război mondial.

Antisemitismul cu siguranță nu a dispărut în Germania după cel de-al doilea război mondial. Mesajele și simbolurile antisemite sunt răspândite pe platformele de socializare, la fel și grupurile de ură, iar criticii consideră că companiile de social media au fost mai puțin receptive la blocarea și dezactivarea datând un om american evreu care perpetuează sentimentele anti-evreiești.

Grupurile neo-naziste și alt-dreapta au vizat în special campusurile universitare, în speranța că vor recruta noi membri în ideologiile lor. Din ce în ce mai mult, presiunea vine de la dreapta și de la stânga, întrucât naționaliștii de dreapta consideră evreii invadatori străini aplecați spre distrugerea democrației, în timp ce membrii radicali ai grupurilor de stânga antisioniste văd un avantaj în distrugerea idealului unui stat evreu.

Toți acești factori au condus la o reapariție a crimelor și activităților antisemite. Ginia Bellafante din New York Times spune că New York, considerat cândva un loc sigur pentru a trăi ca evreu, nu mai este așa. Bellafante spune că, potrivit NYPD, atacurile antisemite au constituit mai mult de jumătate din crimele de ură din New York în Ea adaugă că, pe măsură ce antisemitismul va deveni mainstream, va fi privit ca o problemă mai puțin serioasă în New York.

Ca răspuns la escaladarea incidentelor antisemite, OSCE Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a publicat un raport de 89 de pagini care abordează infracțiunile motivate de ură și preocupările și nevoile de siguranță ale comunității evreiești globale. Apoi au venit pentru sindicaliști și nu am vorbit, pentru că nu eram sindicalist. Apoi au venit după evrei, iar eu nu am vorbit, pentru că nu eram evreu. Apoi datând un om american evreu venit după mine - și nu mai era nimeni care să vorbească pentru mine.

După cum menționează OSCE, nu numai evreii trebuie să se îngrijoreze de crimele antisemite de ură, ci toți cei care ne străduim să trăim împreună într-o societate contemporană, pașnică și tolerantă. Surse Editori, History. Reich, Walter. Era blândă, uneori se mai şi supăra, dar nu ne bătea. Nici eu nici fratele meu n-am suferit bătaie. Fratele meu, Octav Marcussohn, este mai mic decât mine cu 9 ani. E născut înla Bucureşti. Eu îl învăţam, glumeam cu el, îl duceam la plimbări pe străzi.

Să vezi că o să-ţi placă! Şi-i plăcea şi lui şi îi arătam casele, treceam pe lângă simigerie, îi cumpăram un covrig cu susan, ca un frate mai mare, sigur. Îmi amintesc de strada Cazărmii, algoritm wiki iarna era derdeluş şi mă duceam cu săniuţa. Aveam relaţii apropiate, deşi gândeam diferit. Eu eram de stânga şi el era de dreapta, dar nu ne luam de păr. El gândea altfel, era antisovietic, sionist. A făcut Facultatea de Matematici din Bucureşti.

A fost un student foarte bun. El împreună cu alt coleg al lui, Halanai, un evreu spaniol [sefard], au fost şefi de promoţie şi Ministerul Învăţământului a vrut să-l trimită la Moscova pentru doctorat.

El s-a speriat atât de tare, încât a fugit în Israel, prin anii Acum este pensionar la Tel Aviv. În România n-a avut serviciu, iar în Israel a fost profesor de matematică la o şcoală. E de multă vreme pensionar. Nu are copii, nu a fost niciodată căsătorit.

Îmi trimite scrisori admirabile, dar nu mă iartă că am fost de stânga, nici până astăzi. Dar mă iubeşte.

Gavril Marcuson | fieldagent.ro

Am scrisorile lui, scrisori foarte inteligente. E atât de cultivat, mai ştie şi altceva decât matematică! N-am făcut un secret din faptul că am un frate în Israel. Au fost înţelegători oamenii cu care am lucrat. Copilâria mea Mă numesc Gavril Marcuson [simplificat din Marcussohn în ]. M-am născut în Bucureşti, la 28 octombrieîn casa bunicului matern, o casă veche de pe Şoseaua Viilor din Bucureşti, care pe atunci era la marginea oraşului, dar astăzi este într-un cartier semi-central, pentru că s-a construit foarte mult.

Ne-am schimbat locuinţa pentru o casă mai arătoasă din strada Uranus, fosta casă a celui mai bogat om din mahalaua Dealul Spirii, Niţă Stere. Era o casă foarte frumoasă, cu sobe de cărămidă, cu gaz aerian. Casa în interior era făcută din camere mari şi înalte. Acolo locuiau bunicii mei materni cu cei mai mulţi dintre copiii lor. Bunicul meu matern a avut nu mai puţin datând un om american evreu 16 copii, dintre aceştia au trăit până la vârsta adultă numai 7.

Iar dintre aceşti 7, o bună parte locuiau împreună cu noi, împreună cu mine şi cu părinţii mei [în aceeaşi casă, dar] în alte apartamente. Bunicul a adus zidari italieni, pe vremea aceea, zidarii din Bucureşti erau cei mai mulţi de origine italiană, şi au mai construit un etaj.

Acolo a stat familia unui frate al mamei, Filip [Weisselberg], familia unui frate al mamei, Victor [Weisselberg], o soră a mamei, Sabina [Michell], părinţii mei şi cu mine. Filip, care era afacerist, locuia la etaj cu soţia şi avea la parter un apartament cu birourile lui.

Erau multe camere. Camera mea era făcută din împărţirea în două printr-un perete a unei camere mai mari. Această împărţire s-a făcut pentru ca eu şi fratele meu să avem camere personale. Şi o cameră o ocupam eu şi cealaltă jumătate era ocupată de Octăvică.

48-2014 Cine sunt evreii?

Am avut unul din primele telefoane din Bucureşti, telefon neautomatizat, cu patru cifre şi foarte curios lucru că îmi amintesc şi numărul telefonului: Nu era automatizat. Lămpile [erau] cu gaz aerian, încălzirea era cu lemne, cu cărbuni, cu lignit sau cu huilă. Aveam o curte mare cu o grădină frumoasă, cu straturi de căpşune şi de flori, cu un chioşc de metal, care avea un mic drapel de metal, pe care scria anul în care fusese construit: Acolo am trăit în casa părinţilor, jucându-mă în curte cu prietenii mei din fundătura de vis-a-vis.

datând un om american evreu

Părinţii mei nu erau religioşi, deşi nu erau nici atei, erau indiferenţi în materie religioasă. Tata ţinea unele sărbători, de exemplu, la masă nu mânca carne şi brânză.

Şi respectam şi eu, mă deprinsesem şi eu aşa, până şi astăzi îmi vine greu după ce am mâncat o friptură, să mănânc o felie de brânză. De Paşte cumpăra tata azimă şi mâncam azimă, dar mai păcătuiam, mai mâncam şi pâine. Nu aveam viaţa tradiţională. La sinagogă am fost în copilăria mea la ocazii, de Anul Nou [Ros Hasanah], poate de Purim, nu îmi amintesc de vineri seara. Mergeam la o sinagogă pe strada Antim, stradă care era în apropierea câtorva sute de metri de locuinţa nostră. Sinagoga a fost demolată în în procesul de sistematizare a Bucureştiului.

Am copilărit într-un cartier tipic bucureştean, Dealul Spirii. Aveam vecini o familie, Dragoş, al cărui fiu devenise în timpul război [al doilea război mondial] subsecretar de stat. Mai încolo era familia unui francez, Legat, care era de profesie fotograf şi avea un atelier fotografic, Atelierul Legat. Vis-á-vis era un zidar italian, îl chema Perisotti. Era şi un cizmar român, Vasile Anagnoste, vechi militant social-democrat, foarte inteligent şi cultivat, cu care îmi plăcea să stau de vorbă.

Lucra la fabrica de încălţăminte Schull. Tot în Datând un om american evreu Uranus locuia un şofer francez. Cu băiatul lui eram coleg de şcoală. Obişnuia să-l bată pentru nimica toată cu manivela de la maşină.

Pe vremea aceea automobilele nu erau automatizate, ca să pornească maşina şoferul îi băga în bot o manivelă şi învârtea, învârtea până pornea motorul. Ei bine, cu manivela îl croia şi îmi aduc aminte după mai bine de 80 de ani şi ceva de ani cum într-o zi mi-a spus băiatul o vorbă pe care nu o pot uita.

datând un om american evreu

Tot în Fundătură aveam un coleg de şcoală, se numea Condrea Marius. Îmi amintesc de vecinii noştri, de simigiul din colţ, de băcănia din alt colţ. Fetele băcanului erau cunoscute balerine la teatrul de revistă.

Mă duceam când eram mai mare din când în când să mănânc nişte mici la restaurantul Florescu de pe Calea 13 septembrie. Îmi amintesc de farmacista din alt colţ şi de farmacistul care i-a succedat.

Veneau la noi în curte oltenii. Erau adevăraţi olteni din [judeţul] Gorj [Notă: oameni veniţi de la peste de kilometri de Bucureşti care se stabiliseră la marginea oraşului unde practicau grădinăritul şi creşterea animalelor care asigurau aprovizionarea bucureştenilor], care cărau două coşuri mari cu fructe, legume, flori şi vase mari cu iaurt, pe care îl scoteau cu lingura.

Şi cumpăram de toate, fructe, legume, ouă, brânză.

datând un om american evreu

Dar exista desigur şi piaţă. La piaţa se ducea mama cu o bucătăreasă, pe care o aveam angajată şi care vedea de casă, dar nu prea mergeau la piaţă. Venea piaţa în curtea noastră.

Meniu de navigare

Şi cărbune se vindea tot aşa, cu cobiliţa. Aşa m-am rătăcit o dată, pe la patru, cinci ani. Locuiam lângă Şoseaua Viilor şi m-am luat după un vânzător de cărbune. Bieţii olteni umblau desculţi, trăiau într-o mizerie. Acuma nu mai există desculţi în Bucureşti, atunci era lucru obişnuit.

Vara se umbla desculţ. Şi vecinul meu cu care mă jucam, se minuna că mă vede încălţat. El umbla desculţ, prietenii mei umblau desculţi. Azi nu mai exista asta, meritul regimului comunist.

Până la regimul lui Gheorghiu-Dej, veneau bărbaţi, femei desculţe, era un lucru obişnuit. Vara să porţi ghete era lux. Îmi amintesc că unii oameni mergeau desculţi şi ţineau în mână ghetele, să nu îşi uzeze tălpile.

  1. Lotul de șopârlă
  2. Да, - ответила Николь.
  3. А где находимся мы с тобой в этот момент.
  4. Beneficiile întâlnirii unui om scurt
  5. Поначалу Ричард, Элли и Никки потеряли представление о времени, но скоро выяснилось, что октопауки обладают удивительно точными внутренними часами, калиброванными и усовершенствованными еще в детстве.
  6. Николь взглянула на Элли с удивлением.

Probabil că se duceau într-un loc unde trebuia să fie încălţaţi. Bucureştiul pe vremea aceea avea farmec, avea poezie, avea pitoresc. Luminarea străzilor şi luminarea locuinţelor se făcea cu gaz aerian. Erau felinare şi când se întuneca, spre seară, venea un lampagiu, care avea un aprinzător, dădea la o parte uşiţa, închizătoarea felinarului, aprindea gazul aerian şi spre ziua [dimineaţă] venea tot datând un om american evreu şi îl stingea.

Tramvaiele erau trase de doi cai. Când tramvaiul ajungea la vale, la Izvor, şi trebuia să urce dealul Arsenalului, era un băieţaş, care mai agăţa încă doi cai şi vizitiul mâna patru cai cu care urca dealul. Aveam şi eu abonament la tramvaiul cu cai. Tramvaiul cu cai venea pe Calea 13 septembrie, mergea pe Uranus, la vale, pe la Arsenal, pe Calea Victoriei, pe unde este acum biserica Zlătari şi o lua pe strada Carol, acuma se cheamă strada Franceză, pe Şerban Vodă şi ajungea la cimitirul Bellu.

Ăsta era un traseu [notă: aproximativ 3 kilometri, pe direcţia vest-sud]. Tramvaiul electric mergea de la Cotroceni la Obor. Tramvaiele erau mici, existau şi tramvaie de vară, care erau deschise, cu bănci. Era un taxator, care vindea bilete şi vizitiul. Erau folosite în mod curent, ca şi tramvaiele din ziua de astăzi, însă Bucureştiul avea o populaţie mult mai mică decât astăzi.

Cănd m-am născut eu, cred că avea vreo Existau foarte puţine maşini în Bucureşti. Existau mai ales Forduri, şi când mergeau, răsunau tinichelele din care era făcută maşina. Astea erau maşinile cele mai ieftine, existau şi maşini luxoase, maşini Buick, Chevrolet. Pe urmă s-a răspândit tramvaiul electric. Şi târziu de tot, după război, au apărut troleibuzele, eram deja bătrân. Ne fotografiam când şi când, era un eveniment.

Tehnica era alta, se aprindea o lumină, trebuia să stai nemişcat şi te fotografia. Nu îmi amintesc numele lui. Pe strada Câmpineanu, era un al doilea fotograf la modă, numit Mandy, tot evreu. Cei doi fotografi îşi ziceau amândoi furnizori ai curţii regale şi aveau dreptul să fotografieze pe membrii familiei regale.

Din fotografii ei au făcut artă. Lângă Mandy era o croitorie celebră, fraţii Cohen, furnizori ai Curţii regale. Erau tot evrei bineînţeles, după război au emigrat în Israel. Era o croitorie bărbătească. Nu ştiu dacă făceau şi croitorie feminină, cred că nu.

Search form

Fraţii Cohen te făceau cum voiau, mai slab, mai gras, erau artişti ai acului de cusut. Pe Calea Victoriei erau nişte magazine nemaipomenite. Era magazinul de covoare Giaburov, ţinut de nişte armeni. Era băcănia lui Dragomir Niculescu, unde acum este Romarta. Veneau bogătaşii zilei, parlamentari, bancheri şi luau cu polonicul icre negre. Aici veneau scriitorii. Am fost şi eu, am auzit-o cântând pe Florica Florescu [Notă: artistă lirică cunoscută în epocă].

Am fost la terasa Gambrinus. La vechiul Teatru Naţional mă duceam la galerie.

Termeni cheie

Plăteam pe un bilet 10 lei. Erau actori, care spuneau că ei pentru galerie joacă, că numai galeria consacră pe marii actori. Teatrul Naţional avea o acustică deosebită, era foarte plăcut, avea o cortină foarte frumoasă pictată de pictorul Traian Cornescu şi în spatele ei era cortina de catifea. Îmi amintesc Teatrul Liric, cum se numea pe atunci Opera, care a fost bombardat de nemţi [în timpul al doilea război mondial], s-a demolat. Era în Piaţa Valter Mărăcineanu, lângă [parcul] Cişmigiu.

  • Femeie singură la 29
  • Вот черт.
  • Потом Арчи отвел страусозавров в сторону и дал им наставления относительно обратного пути.
  • Paralizii cerebrale
  • Iranian datând din toronto
  • "Ричарду такая каталка понравилась бы, - подумала .
  • Abraham Lincoln - Wikipedia
  • Site-ul de potrivire care solicită cuvinte încrucișate

Acolo am văzut primele spectacole de operă şi primele spectacole de balet. Îmi amintesc de fresca de la Ateneu, a lui Traian Petrescu, dacă nu mă înşeală memoria aşa îl chema.

Toată istoria românilor de jur împrejurul sălii Ateneului. Lumea ieşea la plimbare în toate zilele pe Calea Victoriei, mai ales duminica dimineaţa. Acolo se plimba lumea încolo şi încoace şi era atâta lume că nu avea loc pe trotoar şi se plimba şi pe carosabil. Carosabilul era împărţit în trei, pe cele două margini, stânga şi dreapta, pentru automobile, spre Palat şi dinspre Palat, iar partea din mijloc era pentru trăsuri, care atunci erau numeroase în Bucureşti, poate erau mai numeroase decât maşinile.

Un prefect al Bucureştiului, Gavrilă Marinescu, a pus în lanţuri trotoarele şi lumea nu mai putea să se plimbe pe carosabil [aproximativ în anii ]. Nu ieşea nici un bărbat fără pălărie, asta nu exista. O să creadă lumea că eşti nebun!

Ia pălăria! Cânta fanfara şi apoi urma armata, diferitele arme, artileria, cavaleria, infanteria, trupele de geniu şi la urmă apărea şi familia regală.

Ce este antisemitismul? Definiție și istorie - Ştiinţă -

La înmormântarea regelui Carol [I], eu aveam un an sau doi şi am participat împreună cu dădaca mea. Îmi amintesc de regele Ferdinand, de Carol al II lea, care era cel mai inteligent dintre regi. Îmi amintesc de Voievodul Mihai [Mihai I]. Nu îi iubeam pe membrii familiei regale, dar se găseau fotografii, presa era plină. Ajungea să deschizi un ziar şi vedeai fotografia regelui, fotografiile prinţilor.

Îmi amintesc de prinţul Nicolae [Notă:principe; fiul regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, fratele mai mic al regelui Carol al II lea], care conducea o maşină cu viteză pe atunci neobişnuită în Bucureşti. Regele inaugura în fiecare an târgul Moşilor. Târgul Moşilor se deschidea în mai, de Joia Moşilor. Acolo erau oameni care îşi câştigau existenţa cu tot felul de loterii şi circuri, femeia cu barbă, femeia cu coadă de peşte, cel mai tare om care rupe lanţuri, şmecherii din astea.

Era o distracţie destul de vulgară. Era un restaurant unde se putea bea bragă, ce spui unei întâlniri online mâncau mici. Mergeam cu părinţii. Când m-am făcut mare mergeam şi singur şi căscam gura şi eu la diferite panorame. Puteai să tragi la ţintă şi dacă nimereai la ţintă câştigai ceva.

Premiile erau diferite obiecte de artizanat, erau păpuşi, fleacuri. La școală Învăţam datând un om american evreu Şcoala Golescu, şcoala de băieţi numărul 3. Şcolile de pe atunci nu erau mixte, erau şcoli de băieţi şi şcoli de fete, licee de băieţi şi licee de fete. Să vă spun o întâmplare în legătură cu prima zi de şcoală [în ]. M-a îmbrăcat mama frumos, mi-a pus ghiozdanul, nou cumpărat, în spate, cu cartea de citire, cu cartea de aritmetică că noi toţi copiii îi spuneam artimetică şi m-a trimes la şcoală.

Eu mai fusesem o dată la şcoală, cu mult timp înainte, cu bunicul ca să mă înscrie, dar nu-mi aduceam aminte acum unde era şcoala. Pornesc la şcoală pe strada Cazărmii, nu nimeresc şcoala şi timpul trecea şi trebuia la 8 dimineaţa să fiu acolo. Dau pe o stradă, pe o altă stradă, şcoala nu apărea nicăierea. Eram foarte sfios, timid, nu îndrăzneam să opresc pe un trecător, să-l întreb unde este Şcoala primară numărul 3 Golescu. Stăteam prostit la marginea trotuarului şi îmi venea să plâng că nu ştiam unde este şcoala.

Cum stăteam eu aşa şi nu ştiam ce să fac, văd venind spre mine un domn aşa cam între două vârste, elegant îmbrăcat, care mi-a inspirat încredere. Ceilalţi trecători mi se păruseră grăbiţi, nu îndrăzneam să îi opresc. Mă apropii de el şi timid îl întreb dacă nu ştie unde este şcoala Golescu.

El întreba, eu răspundeam şi tot mergând aşa, el întrebând, eu răspunzând, apare în faţa mea şcoala. Cine intră în clasă? Domnul pe care îl întrebasem eu. El era învăţatorul, domnul Movilă.

Aţi înţeles? Da, ştiţi că pe mine nu mă cheamă Gavril! Noi îţi zicem Marcuson Gavril! Stai jos! Trebuia să vină la şcoală şi de prost ce este n-a nimerit şcoala! Râdeau de mine, eu nu ştiam ce să fac. Şi le povesteşte învăţătorul întâmplarea cu mine cum stăteam pe marginea trotuarului, disperat că nu găseam şcoala.

Domnul Movilă, învăţătorul, era un compozitor cunoscut pe vremea aceea. Acum câtva timp am auzit la radio nişte cântece compuse de el. Îl chema Juarez Movilă, avea un prenume spaniol, numele unui revoluţionar. Au apărut vreo 3 numere de revistă, noi eram abonaţi. Cum decurgeau orele? Învăţătorul intra în clasă şi noi elevii ne ridicam în picioare şi rămâneam în picioare.

În perete era o icoană. Noi ne întorceam cu faţa la icoană şi unul dintre băieţi spunea Tatăl Nostru şi pe urmă toţi se închinau, ne aşezam în bănci şi începea lecţia. Azi aşa, mâine aşa, văzând pe colegii mei toţi că se închină, din spirit de imitaţie, ştiţi că copiii mici sunt ca nişte maimuţici, mă închinam şi eu fără să îmi dau seama ce semnificaţie are acest gest. Încă nu împlinisem 6 ani, părinţii mă dăduseră la şcoală după sistemul german.

Eram cel speed ​​dating culinaire mic din clasă. Nu ştiam şi nu am zis nimic. Ce notă ţi-a pus? N-a mai zis nimic tata. Am mâncat şi după masă, m-a tras deoparte şi a început, cum s-a spus mai târziu, să mă prelucreze. Mi-a vorbit despre Dumnezeu, mi-a vorbit despre religii, mi-a spus că sunt mai multe religii şi că noi, familia noastră, avem altă religie decât ceilalţi coşcolari ai mei şi că noi nu obişnuim să ne închinăm, numai ceilalţi şi aşa mai departe.

Atunci am auzit pentru prima oară vorbindu-se de Dumnezeu şi despre religie. Cursul inferior [gimnaziul], l-am făcut la [Liceul] Mihai Viteazul şi cursul superior [liceul] l-am făcut la [Liceul] Spiru Haret.

Profesor de limba română era Petre V. Alt profesor de franceză, Alexandru Claudian, mai târziu a devenit profesor universitar de filozofie antică la Facultatea de Filozofie din Iaşi. La Limba engleză [aveam profesor pe] Ioan Olimp Ştefanovici-Svensk, doctor în Litere de la Londra, fost student al vestitului lingvist englez, Daniel Jones, cel care a creat sistemul de transliterare numit Jones. Este cel care a introdus în ţara nostră sistemul de transliterare a limbii engleze, primul traducător al lui Eminescu în engleză, în colaborare cu poeta engleză Sylvia Pankhurst.

Îmi aduc aminte cu plăcere în special de Ştefanovici, care m-a învăţat nu numai engleză, care m-a învăţat ce este fonetica. Vorbesc mai bine, nu numai engleza, orice limbă, vorbesc mai bine şi româneşte. El mi-a făcut educaţia auzului. Foarte mare profesor, Ştefanovici, uitat astăzi, cine îl mai ştie? Îmi amintesc prima lui lecţie.

A venit în clasă fără să spună o vorbă, a pus mâna pe cretă şi ne-a făcut pe tablă patrulaterul vocalismului englez. Mai târziu, datând un om american evreu eu profesor de fonetică a limbii franceze, am făcut studenţilor mei patrulaterul pe care îl învăţasem în clasa a Va. Cum aş putea să-l uit pe Benedict Kanner, care m-a învăţat franceza şi de la care am luat prima palmă.

Eram clasa I de liceu, corespunzătoare cu anul întâi de gimnaziu de azi, de clasa a Va, şi m-a pus să citesc din carte. Nu ştia că trage o palmă unui viitor coleg, profesor de franceză.

Cum aş putea să uit lecţiile de germană ale lui Colbert, lecţiile de română ale lui Petre Haneş, atât de apropiat de datând un om american evreu, lecţiile de filozofie ale lui Ioaniţescu, care fusese studentul lui Maiorescu.

Eminescu, I. Caragiale, I. Slavici etc. Tata, ca să mă ajute, a scris unui frate de al lui din Iaşi, care a căutat la anticari manualul şi mi l-a trimis.

datând un om american evreu

Eram unul dintre puţinii elevi din clasă care aveam acel manual. Până şi profesorii de aşa numitele dexterităţi erau oameni chemaţi. Era sculptorul Aristide Iliescu, compozitorul Ioan Croitoru, care ne preda muzica. Cântăreţul de operă, Grigore Magiari, care şi el ne preda muzica, venea cu gramofonul în clasă, ne punea discuri şi ne făcea educaţie muzicală.

Profesorul de Cultură fizică avea studiile făcute în Suedia. Directorul liceului îl trimisese în Suedia ca să cumpere de acolo aparate pentru sală ceea ce s-a făcut. Aşa erau liceele pe atunci. Profesorul de istorie, Iuliu Moisil, ulterior, a devenit academician, întemeietorul numismaticii româneşti. Asemenea profesori am avut. Pe vremea aceea a fi profesor de liceu era mare lucru. Când un profesor de liceu se înscria într-un partid toată presa anunţa că domnul profesor cutare s-a înscris în cutare partid şi erau unii şefi de organizaţie de partid judeţene, ceea ce era mare lucru.

Am avut prieteni de liceu, dar şi prieteni de facultate. Din facultate am avut un prieten, care a murit, Mircea Stoe. A devenit întâi ataşat, pe urmă secretar de legaţie la Londra şi când a abdicat regele Mihai şi-a dat şi el demisia. Se stabilise la Sutton, un orăşel de lângă Londra. Soţia mea a avut un congres la Paris şi eu am trecut mâneca [Canalul Mânecii] în Anglia, am stat în gazdă la el câteva zile cât a durat congresul.

Amintiri din copilărie Pe bunicii din partea tatălui, Aizic şi Ernestina Marcussohn, i-am cunoscut prea puţin din spusele lui tata. Au trăit şi au murit la Iaşi. Nu ştiu ce profesiune avea bunicul patern, bunica paternă de asemenea vag îmi aduc aminte de ea. I-am cunoscut pe aceştia la Iaşi cu ocazia primului război mondial, când familia mea, ca atâţia bucureşteni, s-a refugiat la Iaşi, Bucureştiul fiind ocupat de trupele germane [între noiembrie - noiembrie ].

Mircea a murit de cancer pulmonar, din cauza tutunului. Soţia lui trăieşte şi sunt în corespondenţă cu ea. Am avut prieten foarte bun, Alfred Reiner, evreu, care a murit la cutremur [în ] cu toată familia lui. Reiner era directorul unei tipografii situate aproape de Piaţa Sf. Într-o vreme, în aniiînainte de a mă căsători, am locuit la el, pe strada Poenaru Bordea, lângă Tribunal. N-am locuit mult, dar mai mult de un an.

La cutremur, toţi cei care erau în bloc au murit. Era un bloc şubred [vechi], simţeam când trecea un camion pe stradă, vibrau ferestrele. S-a construit acolo un alt bloc. L-am avut prieten pe Idel Segal [evreu], care a murit asasinat. Era redactor la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, umbla cu sacoşele cu manuscrise şi nişte bandiţi au crezut că cine ştie ce are el acolo.

El n-a vrut să cedeze, a fost încăpăţânat şi l-au omorât pe stradă. Asta s-a întâmplat prin anii Nu am ziarul, nu ştiu cum l-am rătăcit, regret. Am făcut fotocopii şi le-am dat la toată lumea.

Morţi toţi! De ani de zile nu m-am mai văzut cu colegii mei. Ăştia care mai sunt nu ies din casă. Am avut o iniţiativă, prin aniica absolvenţii liceului Spiru Haret din promoţiasă ne întâlnim măcar o dată pe lună ca să ştim unii de alţii.

Am făcut rost de telefoanele tuturor, le-am telefonat şi de atunci în fiecare lună, în ultima joi a fiecărei luni ne întâlneam la restaurantul Casei Universitarilor. Când s-au împlinit 50 de ani de la terminarea liceului eram încă destui. Ne-am întâlnit atunci la [restaurantul] Cina şi am pus câteva mese cap la cap. Am făcut un chef monstru. La 60 de ani încă mai eram câţiva, la 70 de ani nu mai eram. Trebuie să ştiţi că eram două clase de elevi, fiecare cu câte 40 de elevi, deci în total 80 de elevi.

Datând un om american evreu mai sunt în viaţă 4, dintre care 2 evrei. Atunci erau vreo 3 evrei într-o clasă şi alţi 3 în altă clasă. Elevii evrei s-au bucurat cu toţii de longevitate, chiar aceia care au murit, au murit octogenari. Şi astăzi mai sunt în viaţă, eu şi un coleg al meu.

Şi românii care erau 74 sunt tot 2. Vedeţi cât de longevivi sunt evreii! Am avut profesori de ebraică şi am învăţat ebraica acasă până la bar miţva. Bar miţva a avut loc [aproximativ în ] în casa părinţilor, în prezenţa profesorului de ebraică, foarte cunoscut pe vremea aceea, îl chema Schreiber. Îmi aduc aminte că au asistat membrii familiei, părinţii mei, unchii mei, fraţii mamei mele, nu toţi. Am ţinut o mică alocuţiune, foarte scurtă, în limba ebraică şi pe urmă mi-au dat nişte cadouri.

Pe urmă, neavând cărţi, am uitat ebraica. Îmi amintesc vag cuvintele şi literele astăzi. Eu eram ocupat cu lecturile, cu sportul, cu bicicleta, făceam parte dintr-un club de ciclişti. De obicei, în vacanţele copilăriei nu părăseam Bucureştiul. Îmi amintesc că am fost pentru o săptămână la Sinaia, unde mi-a plăcut foarte mult. Am fost o dată cu tata la mare [Marea Neagră], pentru câteva zile, pe vremea când Mamaia era o localitate cu totul primitivă şi pe plajă erau cabine de lemn.

Altă dată am fost în vizită la o soră a mamei care locuia la Botoşani şi am petrecut toată vacanţa la Botoşani. În Bucureşti, mergeam pe stadionul ANEF [Academia Naţională de Educaţie Fizică], care nu era departe de locuinţa noastră, unde alergam sau săream, dar mai mult priveam la antrenamentele atleţilor.

Eram foarte introvertit ca temperament. Vacanţa era un fel de combinaţie între ciclism sau încercări de atletism şi lecturi foarte intense, bogate pentru vârsta mea. Eram interesat de problemele limbii, nu numai de literatură. Ştiam bine franceza, dacă mi-ar fi permis să mă laud, foarte bine. Cunoşteam şi germana şi engleza. Vorbeam o franceză aleasă, nu numai că citeam. Citeam mai mult literatură franceză, dar citeam şi literatură română.

În ultimi ani citesc aproape numai scriitori români şi numai clasici. Citesc începând cu cronicarii, începând cu Văcăreştii, poeţii şi prozatorii dinaintea lui Eminescu, rareori îmi mai arunc ochii pe o carte franţuzească. Am, bineînţeles, preferinţele mele şi dintre poeţii francezi. Mergeam la cinematograful mut. Filmele erau împărţite în acte, unul avea opt acte, altul nouă acte, altul zece. Cele mai mari aveau 12 acte şi după fiecare act se făcea pauză. Dacă operatorul era grăbit rula două acte, unul după altul.

Protesta publicul şi zicea că este obositor, dar acuma vede două ore neîntrerupt. Era un pianist cânta la pian când rula filmul. Îmi amintesc de actorii de atunci, mai ales de actorii comici, îmi amintesc de Zigotto, care era comicul cel mai popular, evreu american, mai târziu de Stan şi Bran, Harold Lloyd, comicul cu ochelari. Îmi plăcea Douglas Fairbanks fiindcă era aventurier, era voinic, era isteţ, îi bătea pe toţi. Îmi amintesc de Fatty, numit aşa pentru că era obez.

Dacă Fatty zicea ceva apărea scris pe ecran. Simpatici comici, toţi muţi. Îmi aduc aminte primul film sonor prin şi ceva. Datând un om american evreu organizau şi expoziţii de pictură, de plastică, de sculptură şi aşa mai departe.

Am petrecut clipe plăcute în librărie. Nu cumpăram decât rar, nu aveam bani, dar intram şi frunzăream cărţile, era o atmosferă intimă de cărturărie. Pe directorul librăriei mi se pare că îl chema Steinberg, era un om de cultură. Librăria era la intrarea în pasajul Villacrosse [notă: în centrul istoric al capitalei], acum s-a construit un bloc acolo.

Tata era abonat la toată presa evreiască, pe care o primea prin poştă. Iar ziarele evreieşti, toate, le citeam din scoarţă în scoarţă. Cuprinde editoriale, anchete, polemici, informaţii, cronica externă, cronica internă, reclame. În paginile revistei s-au reflectat: lupta pentru emancipare şi progres cultural, lupta politică dusă pentru recunoşterea drepturilor cetăţeneşti, ideologia sionistă, dar erau consemnate şi evenimentele familiale: baluri, logodne, nunţi, sărbători şi necrologuri.

Ziar sionist, promovează cultura iudaică. Cuprinde editoriale, traduceri literare, comentarea unor legi şi decrete legi. Tematica: istorie biblică, jocuri, proză, scrisori idiş, ivrit. Faur, Liviu P. Nasta, care făcea cronicile externe. Un singur coleg de clasă cu mine la B [la liceul Spiru Haret],Vasilescu, a devenit legionar [1]. După terminarea liceului îmi amintesc că a venit pe stradă îmbrăcat în cămaşă verde şi n-am îndrăznit să mă apropii de el.

Trebuie să ştiţi că legionarii nu numai că nu vorbeau cu evreii dar nici nu îi priveau. Eu dacă mergeam pe stradă şi venea din sens opus un coleg de al meu, legionar, nu numai că nu mă saluta sau nu îmi răspundea la salut, sau nu se oprea, dar nici nu mă privea, se uita în partea cealaltă.

Aveau poruncă nici să nu ne privească. Acest Vasilescu era legionar, însă după un timp a devenit foarte prietenos cu mine. Se schimbase în convingeri, îşi dăduse seama de absurditatea şi caracterul criminal al Legiunii. El era un naiv care se lăsase atras de demagogia foarte ragaghn și ne yo dating, foarte inteligentă.

Eu nu i-am amintit niciodată datând un om american evreu, nu i-am reproşat niciodată nimic.

datând un om american evreu

El a fost singurul care a fost legionar. În colo, nu a existat, nu s-a făcut deosebire, eram tratat ca toţi ceilalţi de profesori, deşi unul dintre profesori era legionar, profesorul de franceză, Frolo. Le vorbea despre mine şi le spunea că eu sunt simpatia lui. El era catolic, italian de origine. A fost candidat al Gărzii de Fier în judeţul Roman, unde există populaţie catolică, dar n-a fost ales. A fost singurul profesor legionar, dar cu mine era de o imparţialitate şi mai mult decât imparţialitate, mă iubea că vedea că îmi place franceza.

O dată l-am şi contrazis, mi s-a părut că a greşit ceva. Ne ţinea lecţii de franceză mai bine ca la Universitate, fiindcă la Universitate lecţiile de literatură se ţineau în limba română, el ne ţinea lecţiile de literatură în cea mai bună limbă franceză, ce n-am avut parte la Universitate.

Am absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în Îmi amintesc când a fost împuşcată prima victimă a Patriots fanii dating site-ul de Fier. Prima victimă a Gărzii de Fier nu a fost aşa cum se crede prefectul [Constantin] Manciu [notă: prefect de Poliţie la Iaşi asasinat de legionari la 25 octombrieîn faţa Tribunalului din Iaşi. Manciu a fost a doua victimă.

Prima victimă, a fost studentul evreu David Falic. A fost împuşcat chiar pe treptele Universităţii din Cernăuţi, de un legionar, Nicolae Totu. Despre Nicolae Totu vorbeşte doctorul Brătescu, cunoscutul nostru istoric al medicinei, în ultima lui carte, dar în mod greşit îi zice Tăutu.

Nu ştiu din ce pricină Totu l-a împuşcat cum spuneam pe treptele universităţii pe studentul Falic. Nu ştiu ce a păţit Totu, cred că nu a păţit nimic, pentru că ajunsese să colaboreze la reviste, vedeam numele lui. Auzi, să împuşti, să omori un om şi să nu păţeşti nimic. Cum era justiţia pe vremea aia! Îmi amintesc de situaţia politică din Germania, dinainte de ianuariecând eu aveam 20 de ani, nu mai eram copil, când Hitler a triumfat în alegeri. Nenorocirea a fost că social-democraţii nu s-au înţeles cu comuniştii, ei puteau să aibă majoritatea, dacă făceau frontul unic muncitoresc.

Hitler cu datând un om american evreu lui a triumfat, el a promis arme în loc de unt, asta era lozinca lui. Eu aveam o cunoştinţă, Abeles îl chema, un evreu care locuia în Germania. A venit la Bucureşti şi am stat de vorbă cu el. Nu o să stea mult la putere! Iar în ce priveşte antisemitismul lui nu trebuie luat în serios!